Piteşti: Simpozion despre Dracula în Arefu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine, va avea loc în comuna Arefu, la Casa de Cultură Căpăţâneni, ediţia a doua a Simpozionului Internaţional de Istorie intitulat „Vlad Ţepeş Drăculea – istorie şi mit”.

La simpozion sunt invitaţi să participe istorici, muzeografi, profesori şi studenţi de la facultăţi din ţară şi din străinătate, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Principala temă de discuţie va fi aceea a adevărului istoric în ceea ce-l priveşte pe voievodul român, cel care a devenit cunoscut în întreaga lume ca „vampirul Dracula”.

Evenimentul vine la puţin timp după ce a fost acceptată cererea de finanţare înaintată de Consiliul Judeţean în privinţa reabilitării, conservării şi punerii în valoare a Cetăţii Poienari, reşedinţa domnitorului Vlad Ţepeş.

La final, participanţii vor fi invitaţi să deguste produse tradiţionale şi să se delecteze cu frumoasele obiceiuri din zonă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite