Loc de rugăciune special pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Biserica Sfântul Stelian se ţin ore de pictură şi prelegeri de religie.Biserica Sfântul Stelian a fost înfiinţată pentru copii şi tineri şi aici nu se ţin numai slujbele obişnuite, ci şi ore de pictură şi ore de religie. Din nevoia de a-i ajuta pe oamenii care vin la biserică împreună cu cei mici, într-un dintre încăperile care ţin de Biserica Mavrodolu a fost amenajată o biserică a copiilor, care poartă hramul Sfântu

Catapeteasma este o capodoperă
Icoanele din Biserica Sfântul Stelian au fost aşezate potrivit cu înălţimea celor mici, astfel încât ei să le poată vedea şi atinge. Cum biserica nu este una înaltă, iar tavanul este foarte jos, chipurile sfinţilor sunt aproape de privirile celor mici. Totul a fost contruit special pentru ei.

„Aveam nevoie de mai mult spaţiu liturgic şi atunci Arhiepiscopul Calinic a venit cu ideea înfiinţării unei biserici care să se adreseze în special celor mici“, spune părintele Onu. Slujbele se desfăşoară în mod obişnuit, iar în fiecare duminică se ţin slujbe tematice, centrate pe tineri şi copii. Este o biserică a tinereţii.Catapeteasma acestei mici biserici este o capodoperă, sculptată de Gheorghiţă Urs, din Piatra Neamţ, mare maestru în domeniu.


Se ţin ore de pictură
Florin Neacşu, artist al picturii bisericeşti, ţine aici ore de pictură cu acei tineri şi copii talentaţi, pentru a-i îndruma spre pictura bisericească.
„În acest mod putem descoperi şi dezvolta noi talente ale picturii bisericeşti“, adaugă preotul Onu.

Pe lângă orele de pictură, lăcaşul sfânt al copiilor găzduieşte şi program de colinde în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Activitate religioasă este aşadar educativă şi interactivă.
Părintele Onu a încheiat parteneriate cu şcoli şi grădiniţe şi profesorii de religie, astfel încât educatorii vin aici şi ţin prelegeri copiilor şi adolescenţilor. „Nu sunt doar prelegeri religioase, se ţin prelegeri despre viaţă în gereral şi despre diverse aspecte care influenţează viaţa creştină a tinerilor“, spune părintele.


Copii sunt încântaţi
Cei mici pot lua mai bine contact cu frumuseţea icoanelor, se pot închina, iar atmosfera din biserică este portivită pentru ei, prin colorit şi felul cum sunt aşezate cele sfinte. „Vin aici cu bunica. Îmi place cum sunt făcute icoanele, e frumos. Aici ne place să venim“, spune Diana Tudor, de nouă ani. Diana a venit şi astăzi împreună cu bunica ei şi cu sora mai mică, Andreea, de şapte ani.

„Bunica ne aduce aici, dar nu în fiecare duminică. Nouă ne place să venim mereu“, spune Andreea, de şapte ani.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite