FOTOGALERIE "Culorile toamnei", regal de frumuseţe şi creativitate. Vezi câştigătorii premiaţi de Cătălin Botezatu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trofeul festivalului a mers, în acest an, la Sibiu. Creatoarea de modă Daniela Ciucă a convins juriul că merită marele premiu printr-o colecţie unitară, aşa cum au caracterizat-o specialiştii.

Festivalul studenţesc de modă "Culorile toamnei", a ajuns la cea de-a 18-a ediţie. Miercuri-seară, frumuseţea şi creativitatea şi-au dat mâna pe podiumul improvizat în sala mare a Teatrului "Alexandru Davila", din Piteşti.

Preşedintele juriului a fost, aşa cum a obişnuit de 10 ani încoace, designerul Cătălin Botezatu, iar cea care s-a preocupat şi în acest an să aducă în faţa piteştenilor creaţiile de modă studenţească a fost Valeria Coman, cu sprijinul Casei de Cultură a Studenţilor Piteşti.

La festival au participat tineri creatori de modă din: Piteşti, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Braşov şi Sibiu.

Cătălin Botezatu a fost preşedintele juriului

Click pe poze pentru galeria foto!

Trofeul festivalului a mers, în acest an, la Sibiu. Creatoarea de modă Daniela Ciucă a convins juriul că merită marele premiu printr-o colecţie unitară, aşa cum au caracterizat-o specialiştii.

"A fost cea mai reuşită ediţie de până acum a acestui festival care-i motivează pe tinerii designeri. Toate colecţiile pe care le-am văzut au fost foarte frumoase, nu  am avut premii să dăm la cât de bune au fost. Am văzut pentru prima dată aici colecţii unitare, pornind de la lumini, muzică, până la pantof, accesoriu, coafură, machiaj. Colecţiile au emanat creativitate şi inventivitate", ne-a spus Cătălin Botezatu. Din juriu a mai făcut parte şi Liviu Ionescu, de la Agenţia MRA Models.

Iată care au fost premianţii:

Premii pentru designeri:

Premiul pentru originalitate: Cristina Crăciun, din Braşov;
Premiile pentru cel mai tânăr designer: Andreea Şerban şi Cosmina Maria Anghel, ambele din Piteşti;
Premiul pentru popularitate: Consuela Baciu, Sibiu;
Premiul pentru creaţie: Daniel Ignat, din Timişoara;
Locul 3 - Paula Milea, Bucureşti;
Locul 2 - Florentina Ion, Galaţi;
Locul 1 - Amalia Buie, Oradea.

Trofeul festivalului: Daniela Ciucă, Sibiu.

Premii pentru manechine:

Feminin: Sabina Tatu, din Sibiu, Denisa Zărnescu, din Piteşti şi Lien Wuyts din Sibiu. 

Cel mai bun model masculin: Liviu Banea, Sibiu

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite