Elena Gheorghe cântă, în weekend, la Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, la Piteşti Mall, este programat  un  concert susţinut de Elena Gheorghe, fosta  solistă a formaţiei Mandinga, alături de care a scos trei albume, intrată în atenţia publicului mai ales după ce a participat la Eurovision, în 2009, cu piesa „Balkan Girls“

Interpreta cu origine aromână va cânta, printre altele, pe scena centrului comercial, cunoscutele sale melodii „Senor Loco“, „Până la stele“, „Până dimineaţa“, „Autograf“, dar şi melancoloca sa piesă “Acasă la noi“, ale căror versuri au fost scrise, după cum mărturiseşte artista, cu gândul la cei care sunt departe de ai lor. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite