Duminică, armenii sărbătoresc Hramul Bisericii Ioan Botezătorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, 19 decembrie, comunitatea armenilor din Argeş sărbătoreşte Hramul Bisericii Ioan Botezătorul (Sfântul Garabet) din Piteşti. Sunt aşteptate oficialităţi ale judeţului, senatorul Varujan Vosganian şi consulul Armeniei

Slujba, care va fi oficiată de Episcopul Armenilor din România, Datev Agopian, alături de preotul permanent al Bisericii, Hetum Tarverdyan, va începe la ora 10.30. Sunt aşteptate oficialităţi ale judeţului, dar şi membrii ai comunităţilor armeneşti din Bucureşti şi Constanţa.

Printre invitaţii de seamă la festivitatea religioasă de duminică se vor regăsi preşedintele Uniunii Armenilor din România, senatorul Varujan Vosganian, dar şi consulul Armeniei la Bucureşti. După slujbă, care va fi susţinută şi de corul bisericesc format din soţia consulului Armeniei, soţia preotului Osagan din Constanţa şi Luiza Benlian, invitaţii vor degusta agapa creştină, unde se vor servi tradiţionalele preparate din carne de vită şi pilaf.

În acest an se împlinesc  161 de ani de la ridicarea Bisericii din strada Egalităţii, declarată în anul 1954 monument arhitectural.  Sărbătorirea Hramului Bisericii Armeneşti din Piteşti se doreşte a fi nu doar o festivitate religioasă, ci şi un prilej de socializare şi comunicare între comunităţi.

                        

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite