Cum a fost asasinat în închisoare studentul martir Corneliu Niţă, victimă a teribilului „Experiment Piteşti“
0
Numărul victimelor care au suferit de pe urma aşa-zisei „reeducări“ efectuate cu autorizaţia autorităţilor comuniste în perioada anilor 1949-1952, în fostul penitenciar din Piteşti şi cunoscut ca „Experimentul Piteşti“ sau „Fenomenul Piteşti“ este de ordinul miilor. O parte dintre aceşti oameni au sfârşit ucişi cu bestialitate.
Scopul experimentului Piteşti a fost lepădarea convingerilor şi ideilor politice şi religioase a deţinuţilor şi în cele din urmă alterarea personalităţii până la punctul obedienţei absolute. Victimele experimentului erau deţinuţii politic, majoritatea studenţi, membri în grupări interzise de comunişti, ca Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, precum şi cei inspiraţi de Garda de Fier sau membri sionişti ai comunităţii evreieşti din România.
Estimările totale referitoare la numărul celor care au suferit în urma acestui experiment ajung la 5.000 de oameni. În urma torturilor la care au fost supuşi au murit între 100 şi 200 de deţinuţi.
Se ştie că procesul de „reeducare“ a implicat pedepse psihologice, de obicei prin umilire, dar şi tortură pentru care metoda era violenţa fizică. Mai mult, pe lângă bătăile severe administrate regulat, au fost siliţi să se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialităţile dinaintea încarcerării.
"Nu sunt condamnat să-mi pierd şi viaţa!"
Cei care încercau să demaşte aceste abuzuri ajungeau să fie pur şi simplu omorâţi. Este şi cazul studentului martir Corneliu Niţă, un tânăr moldovean trimis la reeducare în cadrul Experimentului Piteşti, care, în timpul unei comisii venite să constate nu doleanţele deţinuţilor, ci eficacitatea metodelor de tortură a îndrăznit să vorbească.
"În contextul experimentului reeducării prin tortură de la Piteşti, care este în sine un adevărat fenomen demn de sudiile psihologilor şi teologilor deopotrivă, execuţia inocentului Corneliu Niţă într-o manieră de o cruzime neînchipuită, în faţa celorlalţi deţinuţi consternaţi, a avut, fără discuţie, rostul de a da un exemplu clar celor ce ar mai fi îndrăznit să reziste reeducării. Dar, dincolo de o strictă măsură represivă şi demonstrativă, episodul are şi un reflex metafizic, cred eu. Ştim că studentul Niţă era printre cei mai puri tineri de acolo, ducând o viaţă ascetică, aproape călugărească, şi tocmai el, atât de fragil, găsise forţa de a-l înfrunta pe Ţurcanu. Or în acţiunea acestuia pare că s-au dezlănţuit adevărate forţe diavoleşti, martorii au relatat pe trăsăturile şi în gesturile lui accese care depăşeau voinţa şi de care nu ştiu cât era el însuşi conştient. Poţi ucide un om fără a-l face zob. A fost ilustrativ pentru tot fenomenul Piteşti, unde s-au înfruntat, la o intensitate care l-a uimit până şi pe Soljeniţîn, forţele Răului cu forţele Binelui, ale Divinităţii", a precizat, pentru "Adevărul", Florin Dobrescu, secretar al Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu şi manager al proiectului Muzeul Rezistentei.
Episodul asasinării studentului Corneliu Niţă este relatat de către profesorul Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, martorul acelor momente, în volumul său “Prea mult întuneric, Doamne!”.
„Domnilor inspectori, mă numesc Cornel Niţă, sunt condamnat la trei ani şi sunt la jumătatea pedepsei. Permiteţi-mi să vă aduc la cunoştinţă fapte pe care camarazii mei de puşcărie nu îndrăznesc să vi le comunice. Am fost condamnat şi mi-am pierdut libertatea, dar nu sunt condamnat să-mi pierd şi viaţa! Acest lucru se petrece aici, la Piteşti, sub ochii domnului comandant. Uitaţi-vă la camarazii mei şi veţi vedea cât de cumplit am fost bătuţi toţi, fără excepţie. S-au rupt mâini şi s-au frânt coaste cu o sălbăticie fără margini. M-am uitat către cel care cutezase să le spună călăilor ce se petrecea cu noi. Inima începuse să-mi bată cu putere şi-mi venea să-i strig acestui tânăr curajos că se expune degeaba. Cornel Niţă, un puşti de nouăsprezece-douăzeci de ani, de prin părţile Moldovei, cu ochii mari, visători, a mai încercat să continue, dar fraza i-a fost tăiată de o înjurătură ţâşnită de pe buzele individului în vârstă”, povesteşte profesorul Radu Ciuceanu, în lucrarea “Prea mult întuneric, Doamne!” – Memorii, Vol IV, Editura INST, 2012.
Profesorul Radu Ciuceanu relatează dezlănţuirea comandantului la vorbele studentului: „Bandiţilor, f…’tu-vă mamele voastre, să vă intre în cap la toţi că, pentru ce aţi făcut voi, aţi merita să vă împuşcăm fără milă ca pe nişte câini turbaţi”.
"Vizita avusese un scop: testarea rezultatelor de la camera 4 Spital"
Incidentul nu avea cum să rămână fără repercusiuni, puse în practică de nimeni altul decât de Eugen Ţurcanu, cel mai crud torţionar de la Piteşti, al cărui exces de zel îi îngrozea până şi pe gardienii închisorii Piteşti.
„În pragul uşii, înainte de a se închide, l-am văzut pe comandantul Dumitrescu făcându-i semn discret lui Ţurcanu că totul a ieşit bine! Criminalii de sus erau mulţumiţi de ucenicii lor. Zgomotul ivărelor trase a continuat, dar din ce în ce mai rar, semn că vizita avusese un scop: testarea rezultatelor de la camera 4 Spital, unde peste o sută douăzeci de deţinuţi politici studenţi fuseseră supuşi unor torturi ce sporeau de la o zi la alta în intensitate şi victime. După prânzul pe care l-am înghiţit porceşte, fără lingură şi cu mâinile la spate, a urmat ceea ce am considerat a fi o judecată. E drept, o judecată sui generis, completul având numai un preşedinte care, evident, a fost Ţurcanu şi care îndeplinea şi funcţia de procuror; avocatul era absent, întrucât inculpatul nu l-a solicitat!”, povesteşte profesorul Radu Ciuceanu, în volumul său “Prea mult întuneric, Doamne!”.
"Bestia l-a lovit drept în moalele capului"
A fost pentru studentul Corneliu Niţă un act ce s-a dovedit a fi sinucigaş, pentru că a plătit cu viaţa pentru îndrăzneala sa.
„− Paştele mamii voastre! V-arăt eu vouă acuma ce păţeşte cel care îmi calcă ordinele şi-şi bate joc de mine. A răcnit cu o nuanţă de paternitate: Ia vino la mine aici, Corneluş, în faţă, să te judec!
L-am observat cu atenţie şi după cum îi erau încordaţi maseterii feţei, momentul declanşării represaliilor era iminent.
− Ce credeai tu, că domnii inspectori o să te asculte pe tine şi o să mă pedepsească pe mine? Pe mine, care vreau să vă aduc pe calea cea bună? Ia dezbracă-te tu în pielea goală, aşa cum te-a făcut mă-ta!
Ţurcanu se automonta:
− Ce-ai vrut, mă, ce-ai vrut?! Nenorocitule, crucea mă-tii… Sau ai crezut, dobitocule, că ai să-mi iei locul? Nu l-ai văzut pe director că mi-a dat dreptate?
Nu puteam zări chipul lui Cornel. Cred că din priviri îl înfrunta pe Ţurcanu. N-a scos niciun cuvânt, decât un geamăt prelung atunci când bestia l-a lovit drept în moalele capului", scrie profesorul Radu Ciuceanu.
Eugen Ţurcanu, devenit din simplu deţinut şeful Reeducării de la Piteşti, fusese, la rândul său, încarcerat pentru simpatii legionare, însă sistemul îi dăduse o şansă: aceea de a scăpa de calvarul torturilor şi înfometării în schimbul trecerii de partea călăilor. De altfel, Ţurcanu a fost chiar cel care a propus conducerii penitenciarului metoda reeducării deţinuţilor politici, pe care tot el a ajuns să o pună în practică.
„Execuţia lui Cornel Niţă s-a consumat în mai puţin de cinci minute. Cu o măciucă scurtă, s-a aruncat peste trupul firav, într-o dezlănţuire de fiară. La loviturile în burtă, care erau specialitatea lui Ţurcanu, Cornel Niţă era deja pe ciment. Pocnetele oaselor alternau cu gemetele muribundului. După ce i-a zdrobit cu o mişcare rapidă şi frontală tâmpla s-a auzit un pârâit de oase asemănător cu dezghiogarea unei nuci. Pe urmă i-a măcinat pur şi simplu scheletul, iar ultimele lovituri i le-a dat jos, când deja trupul rupt al lui Cornel ajunsese în bucăţi, într-o baltă de sânge. A urmat o scenă demoniacă: Ţurcanu parcă a încremenit într-o privire fixă asupra cadavrului. Am încercat să surprind pe faţa lui o reacţie de groază pentru ceea ce săvârşise. Nimic din toate acestea! Părea că nu înregistrează crima; era chiar calm şi numai ochii îi erau injectaţi. Mişcările execuţiei victimei nu ieşiseră din şablonul său bestiar, căruia îi găsise însă acum o neagră încununare. Sfârşitul însă fusese provocat şi îl aşeza în rândurile călăilor autentici ai lagărelor bolşevice sau naziste”, relatează autorul memoriilor.
"Pentru noi, asasinatul reprezenta o nouă înfrângere"
După o scurtă agonie, studentul Cornel Niţă îşi dă duhul pe cimentul inundat de sânge.
„Un horcăit scurt, ca o uşurare, a punctat ieşirea din puţina lui viaţă. Cu mişcări automate, nebunul s-a dus la uşă, a bătut puternic în geamurile galbene şi în prag a apărut un miliţian de statură potrivită – cred că era sergentul major Dina –, căruia Ţurcanu i-a şoptit ceva la ureche. (...) L-au târât apoi pe culoar. Cornel Niţă lăsase o logodnică, studentă şi ea, şi o familie iubitoare! (...) Pentru noi, asasinatul reprezenta o nouă înfrângere, incomparabilă prin gravitate cu sinuciderea studentului Şerban Constantin sau cu tentativa eşuată a studentului Barbă. De data aceasta, crima se petrecuse sub ochii neputinţei noastre şi, mult mai târziu, m-am întrebat dacă nu era mai onorabil să fi sărit cu toţii asupra călăilor şi să fi murit cu ei de gât. Din păcate, din nou, socoteala celor care aveau condamnări reduse tripla numărul celor condamnaţi, iar cei din prima categorie, cea mai numeroasă, nu gândeau să-şi piardă viaţa printr-un act de sinucidere colectivă”, explică Radu Ciuceanu, în volumul de memorii “Prea mult întuneric, Doamne!”
Una dintre comemorările recente ale studentului martir. Foto Florin Dobrescu
Se încarcă comentariile...
