CJ Argeş, învins de valul de simpatie faţă de Constantin Cotimanis. Momentan, actorul rămâne la conducerea Teatrului Alexandru Davila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Constantin Cotimanis
Foto: Facebook Constantin Cotimanis

Actorul Constantin Cotimanis rămâne la conducerea Teatrului Alexandru Davila după petiţia online care a circulat în Argeş şi care a arătat Consiliului Judeţean Argeş că demiterea  maestrului ar fi o greşeală pe care actualii şefi ai CJ ar putea-o deconta cât de curând.


Conducerea Consiliului Judeţean Argeş, reprezentată de preşedintele Ion Mînzînă şi vicepreşedintele Adrian Dumitru Bughiu, s-a întâlnit miercuri cu o parte dintre actorii Teatrului Alexandru Davila şi cu managerul Constantin Cotimanis, în prezenţa reprezentanţilor presei locale.

În acest context a fost anunţată decizia luată de Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte asigurarea managementului teatrului pentru următoarea perioadă.

"Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, a anunţat că a semnat decizia de numire la conducerea Teatrului Davila a actorului Constantin Cotimanis, pentru încă 60 de zile. În plus, vicepreşedintele Adrian Dumitru Bughiu a precizat că în acest timp se vor face toate procedurile pentru scoaterea la concurs a postului de manager al teatrului, prin transparenţă total", precizează un comunicat al CJ Argeş.

Oficialii CJ Argeş au avertizat însă că modul în care vor fi alocaţi şi cheltuiţi banii în acest an va fi atent analizat.

"Cu toate acestea, conducerea Consiliului Judeţean Argeş a dat asigurări că va depune toate eforturile ca, şi în 2021, angajaţii Teatrului “Al. Davila” să poată avea asigurate locurile de muncă" se mai arată în comunicatul instituţiei.

CJ Argeş, învins de valul de simpatie faţă de Constantin Cotimanis. Actorul rămâne la conducerea Teatrului Alexandru Davila
CJ Argeş, învins de valul de simpatie faţă de Constantin Cotimanis. Actorul rămâne la conducerea Teatrului Alexandru Davila

Conducerea Consiliului Judeţean Argeş şi Constantin Cotimanis  Foto CJ Argeş

 

Val de susţinere pentru Bebe Cotimanis şi indignare la adresa CJ Argeş

Întâlnirea de astăzi a avut loc la o săptămână de la apariţia zvonurilor potrivit cărora Constantin Cotimanis (manager interimar al Teatrului Alexandru Davila) ar urma să fie înlocuit cu o altă persoană agreată de conducerea Consiliului Judeţean Argeş. Temerile că acest lucru ar putea deveni realitate au determinat angajaţii teatrului să trimită memorii la CJ Argeş şi Ministerul Culturii, cerând ca actorul să rămână în continuare în funcţie.

Mai mult, o petiţie online a circulat în aceste zile pe Facebook, iar determinarea şi viteza cu care argeşenii au semnat pentru susţinerea lui Constantin Cotimanis a fost impresionantă.

Simpatia faţă de actor a mers, online, mână-n mână cu valul de indignare la adresa CJ Argeş.

Interesant este că însăşi conducerea CJ Argeş a ajuns să semneze petiţia de susţinere a actorului, iar astăzi a făcut anunţul prelungirii mandatuui lui Constantin Cotimanis la şefia Teatrului  Alexandru Davila. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Bebe Cotimanis: „Nu mă comport tocmai frumos într-o căsătorie, mă simt legat!'“

  

Bebe Cotimanis: „Am venit la teatrul din Piteşti din pasiune, nu ca să fur. Am bani din munca mea. Pot face liniştit 1.000 de euro în maximum două zile”

 

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite