Abonamente mai ieftine la Filarmonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comparativ cu trimestrul precedent, tarifele la concertele Filarmonicii sunt identice, o mică reducere înregistrându-se la abonamente (130 lei pentru 6 luni, faţă de 70 lei pentru 3 luni).

Preţul unui bilet la un concert simfonic, vocal-simfonic ori cameral obişnuit va fi de 11 lei; cel la un concert concert extraordinar – 22 lei, cel la un concert educativ – 3 lei, iar preţul unui abonament – 130 lei. Pentru elevi, studenţi, pensionari, şomeri, precum şi pentru adulţii cu handicap mediu şi uşor, tarifele se reduc cu 50%.

 Tarifele includ timbrul muzical (5%) şi timbrul Crucii Roşii (1%), alte taxe.

Accesul la spectacolele susţinute de Filarmonica Piteşti este gratuit în continuare pentru Cetăţenii de onoare ai Municipiului Piteşti, pentru posesorii legitimaţiilor eliberate de Guvernul României în baza H.G. nr. 385/2004 (pensionari care au lucrat minimum 10 ani în instituţii de cultură) şi pentru adulţii cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoanele care îi însoţesc.

Accesul gratuit, respectiv acordarea de reduceri, se face sub condiţia prezentării de către solicitanţi de documente legal valabile care să ateste calitatea pentru care a fost acordată această facilitate.

"Subliniem faptul că abonaţii vor beneficia de 30 de concerte deosebite şi-şi vor menţine locul până la sfârşitul stagiunii.", spune Jean Dumitraşcu, directorul Filarmonicii Piteşti

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite