Sute de copii abuzaţi în fel şi chip. Cum a ajuns o fetiţă jucăria sexuală a unor bătrâni perverşi

Sute de copii abuzaţi în fel şi chip. Cum a ajuns o fetiţă jucăria sexuală a unor bătrâni perverşi

Statisticile arată că viaţa unor copii este un calvar de neînchipuit FOTO Adevărul.ro

O statistică a Protecţiei Copilului Neamţ arată că, anul trecut, au fost 506 cazuri de abuz. Iese în evidenţă cazul unei fetiţe de 10 ani, violată de mai mulţi bătrâni.

Raportul de activitate al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ arată că, pe parcursul anului 2020, în judeţ au 506 cazuri de minori care au fost supuşi abuzurilor, în unele situaţii fiind dispuse măsuri pentru protecţia lor. 
 
Din documentul amintit rezultă că au existat 58 de situaţii de maltratare fizică, 204 cazuri de neglijare, 29 de abuz sexual, 134 de abuz emoţional şi 28 cazuri de copii dispăruţi. Alţi 27 de copii au avut un comportament delicvent, iar şase minori au fost exploataţi prin muncă. 
 
Marea majoritate a situaţiilor nedorite de acest gen au avut loc în mediul familial sau în cupluri bazate pe relaţiii de concubinaj, părinţii uitând că au obligaţii faţă de progenituri, dar au fost şi unele în care copiii au căzut victimă altor
persoane. Tot datele statistice arată că, anul trecut, la Neamţ nu a existat nici un caz de traficare a vreunui minor în scop sexual.
 
 „Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului au instituit 44 de măsuri de protecţie specială, din care 26 de plasament familial, în regim de urgenţă, 14 minori au fost plasaţi, în urma unor anchete sociale, în centre de ocrotire, iar în trei cazuri s-a instituit măsura supravegherii speciale în familie. Un cuplu mamă-copil, victimă a violenţei domestice, a fost cazat la Centrul Maternal al Complexului Romaniţa din municipiul Roman“, se arată în raportul DGASPC Neamţ. 
 
La o recentă întrunire a adminstraţiei locale din Roman cu reprezentanţii Protecţiei Copilului Neamţ au fost stabilite proceduri de rezolvare a cazurilor de abuz împotriva copiilor. În acest sens, există indicii că în unele familii minorii sunt exploataţi, fiind trimişi la cerşit şi din acest motiv nici nu au fost înscrişi pentru a urma cursuri şcolare. 
 
„În evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială există mai multe familii care au copii în situaţii de risc. Este vorba de familii care folosesc minorii la cerşit, îi împiedică  să meargă la şcoală sau chiar nu i-au înscris pentru a urma vreo formă de învăţământ. Avem în analiză şi câteva cazuri în care există suspiciuni că minorii ar fi abuzaţi sexual. S-au făcut demersuri la Poliţie“, a declarat viceprimarul Radu Samson.
 
Au mai fost constate situaţii de violenţă în familie, unele în care cad victime colaterale copiii, dar mai ales faptul că principiul „Bătaia e ruptă din rai“ e aproape un mod de existenţă în viaţa multor cupluri,
care-şi educă fii şi fiicele cu „palma“,   pentru că nu au rezultate în educaţie sau din alte motive. 
 

La 87 de ani, arestat pentru perversiuni cu o fetiţă de 10 ani 

Detaliile de neconceput dintru-un caz de abuz sexual cu victimă un minor, ieşeau la iveală pe 1 decembrie 2020, atunci când patru persoane ajungeau în arestul Poliţiei Neamţ, ei fiind privaţi de libertate după cercetările efectuate într-un dosar penal ce viza săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată. Ceea ce deosebea speţa de altele similare era vârsta victimei, o fetiţă de 10 ani şi a celor patru acuzaţi, ei având etăţi venerabile - 66, 75, 81 şi 87 de ani. 
 
Şocantul caz s-a petrecut într-o comună de lângă oraşul Piatra Neamţ. De menţionat este faptul că cei patru au fost reţinuţi după ce, în urmă cu trei săptămâni, fusese arestat preventiv alt individ, din aceeaşi localitate, tot pentru viol, victimă fiind aceeaşi fetiţă. Pe 10 noiembrie 2020, ajungea în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piatra Neamţ şi era privat de libertate Ion Ciudin, de 61 de ani, cu propunere de arestare. 
 
Cercetările efectuate în cauză au stabilit că el nu a fost singurul care a abuzat copila, astfel că pe 1 decembrie 2020, au fost arestaţi preventiv ceilalţi patru. Acuzaţi erau Ion Balmuş, liderul de vârstă, urmat, în ordine descrescătoare de Grigore Ţăpuc, Petru Trăscăoanu şi Ion Măriuţa. Cât îl priveşte pe Ciudin, conform actelor de urmărire penală, profitând de vulnerabilitatea părţii vătămate, de
naivitatea specifică vârstei, dar şi de starea materială precară a familiei din care făcea parte, a ademenit copila cu sume modice de bani şi ar fi întreţinut cu aceasta relaţii sexuale orale. 
 
Ciudin fusese cântăreţ bisericesc la aşezământul din localitatea de domiciliu, dar în urma unei trecute aventuri amoroase extrafamiliale a fost dat afară, consătenii nefiind de acord să slujească alături de preot, la sărbători. Ancheta în acest dosar avea să stabilească că şi alte persoane au abuzat sexual copila de doar 10 ani, ceilaţi patru făptaşi procedând întocmai ca primul arestat.
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările