Pietrenii care vor să beneficieze de ajutorul la încălzire trebuie să depună formularele până vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pietrenii pot beneficia de o subvenţie la încălzire cuprinsă între 5 şi 30% din valoarea facturii lunare
Pietrenii pot beneficia de o subvenţie la încălzire cuprinsă între 5 şi 30% din valoarea facturii lunare

Pot primi ajutor la încălzire atât locuitorii din Piatra Neamţ care sunt branşaţi la sistemul centralizat, cât şi cei care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale sau lemne.

Cererile pentru acordarea ajutorului la încălzire aferent lunii noiembrie, împreună cu declaraţia pe propria răspundere, trebuie depuse la Primăria Piatra Neamţ până vineri, 28 octombrie.

Vezi aici cât va ajunge factura la întreţinere pe timpul iernii

Actele care să confirme cele scrise în declaraţia pe propria răspundere vor fi prezentate de beneficiari în momentul în care se vor face anchetele sociale.

Vezi aici ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a beneficia de ajutorul la încălzire

La ancheta socială, beneficiarii de subvenţii trebuie să prezinte copii ale actelor de identitate pentru toţi membrii familiei, dovada veniturilor declarate în cerere şi certificatul fiscal eliberat de Direcţia de Taxe şi Impozite.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite