Neamţ: Panouri solare montate aiurea la umbră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru montarea panourilor solare la Grădiniţa 8 s-a renunţat la spaţiul de joacă pentru copii
Pentru montarea panourilor solare la Grădiniţa 8 s-a renunţat la spaţiul de joacă pentru copii

Investiţia a costat cinci milioane de lei. Soarele ajunge pe acoperişul Grădiniţei 8 abia la orele amiezii, iar vara, când e foarte cald, unitatea este închisă.

Panourile solare montate la Grădiniţa nr.8, pentru încălzirea apei, fac parte dintr-un proiect guvernamental şi au costat cinci milioane de lei. Numai că, acestea n-au parte de suficient soare pentru a funcţiona la capacitatea maximă.

„Eficienţa este mică“  

„Acum, toamna, până la ora 11.00, aceste panouri sunt umbrite de blocul cu 10 etaje de peste drum. Din această cauză, eficienţa lor este mică. Proiectul Primăriei ar fi trebuit să găsească o amplasare mai bună“, a spus Ioan Clopoţel, 58 de ani, fotograf. Educatoarea coordonatoare a grădiniţei spune că a propus alte variante de amplasare a panourilor solare, dar că specialiştii au fost cei care au avut ultimul cuvânt.

„Le-am recomandat să nu îl pună pe acoperişul corpului vechi pentru că trebuie schimbat şi le-am propus acoperişul corpului nou, dar mi s-a spus că acolo ar provoca infiltraţii. Am propus apoi locul din spatele grădiniţei, dar mi s-a spus că acolo nu este soare. M-am supărat că mi-au ocupat curtea, în care aveam amenajat locul de joacă pentru copii, dar am înţeles că nu a existat alt loc mai bun de montare a panourilor“, a spus Florentina Stroe, educatoarea coordonatoare.

Ludmila Armaşu, de la Serviciul Comunicare al Primăriei, prin care se derulează programul montării de panouri solare, afirmă că nu are importanţă că acestea stau în umbră.

„Panourile solare produc energie termică prin valorificarea resursei de energie regenerabilă, nu cu celule fotovoltaice, deci nu contează că sunt la umbră“, a declarat Ludmila Armaşu.

Este nevoie de soare

Aceasta a fost contrazisă de specialistul care făcea, ieri, reglajele la instalaţie. „Panourile preiau energie termică numai de la radiaţia solară“, a spus meseriaşul.

În mod ironic, panourile funcţionează la capacitatea maximă în timpul verii când copiii sunt în vacanţă, iar unitatea este închisă şi nu mai e nevoie de apă caldă.  Banii pentru aceste panouri solare au venit de la Ministerul Mediului.

„Sunt incluse în programul de dotare cu panouri solare a 22 de grădiniţe şi creşe. Valoarea lui este 4.990.693 de lei, din care finanţarea nerambursabilă de la Ministerul Mediului este 3.992.498 de lei. Termenul de finalizare este 25 octombrie“, a mai declarat Ludmila Armaşu.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite