Neamţ: Investiţie pentru apă sigură la robinete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acea zonă de protecţie cu regim sever sunt acum alţi proprietari, iar şefii judeţului au început negocierile pentru a intra în posesia terenului.

Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ a hotărât să cumpere terenul pe care se află o parte dintre captările de adâncime pentru apa care alimenteză reţeaua publică a oraşului Piatra Neamţ. Pe acest teren este instituită o zonă de protecţie cu regim sever, pentru ca să fie eliminat riscul contaminării apei potabile. Proprietarii terenului insistă însă să îl folosească pentru a aduce vitele la păscut, deşi acest lucru este interzis şi îngreunat de un gard de sârmă ghimpată. 

CJ vrea să cumpere 10 hectare de teren
„Sistemul zonal de alimentare cu apă Piatra Neamţ se aprovizionează din sursa subterană prin captarea de la Vaduri, comuna Alexandru cel Bun şi din sursa de suprafaţă, prin captarea lacului Bâtca Doamnei. Acestea se găsesc în administrarea Companiei Judeţene Apa Serv SA, sub formă de concesiune“, a explicat Vasile Pruteanu, preşedintele CJ Neamţ.

Captarea de la Vaduri are două fronturi, unul cu asfalt pe domeniul public, iar celălalt pe terenul mai multor proprietari din comună. „Există exproprieri numai pentru o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi, în jurul celor 21 de puţuri, restul terenului în suprafaţă de 104.314 metri pătraţi, urmează a fi cumpărat de la proprietari, care sunt cetăţeni din comuna Alexandru cel Bun şi unele persoane juridice“, a mai precizat preşedintele Pruteanu.

Consilierii judeţeni au ales trei membri într-o comisie de negociere a preţului, al cărei secretar tehnic a fost desemnat Dan-Virgil Catzaiti, inspector în cadrul Serviciului Patrimoniu. Cei trei consilieri votaţi în unanimitate sunt Dan Morar, Mircea Ciudin şi Dan Manoliu.

Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun, consideră că achiziţionarea terenului de către CJ va aduce beneficii în plus la bugetul local. „Impozitele pe teren sunt mai mari în cazul firmelor şi instituţiilor decât în cazul persoanelor fizice, deci vom avea încasări mai mari“, a declarat Ion Rotaru. Conform acestuia, preţul unui metru pătrat de teren extravilan din zonă este, în acest moment, între 3 şi 5 euro. Preţul total pe care ar trebui să îl achite Consiliul Judeţean va fi cuprins între 300.000 şi 500.000 de euro.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite