Misterul sfântului necunoscut din Neamţ. Întâmplarea banală de acum 30 de ani care a născut legenda bizară

Povestea sfântului necunoscut de la Mănăstirea Neamţ a început în urmă cu 30 de ani, în plin regim comunist. Pe 24 mai 1986, într-o zi de sâmbătă, pe o porţiune din trotuarul care face accesul de la gangul clopotniţei la biserica mare a mănăstirii a apărut o ridicătură, iar elevii seminarişti au încercat degeaba să apese plăcile.

În urmă cu trei decenii, pe 24 mai 1986, monahii şi pelerinii aflaţi la Mănăstirea Neamţ au constatat că aleea pietruită din curtea lăcaşului s-a bombat inexplicabil. În urma săpăturilor din zilele următoare, s-au descoperit oseminte umane, iar de atunci se vorbeşte despre „Sfântul Necunoscut“.

„S-a făcut o <burdujire>, o ridicătură de aproximativ 50 de centimetri; partea de la mijlocul acestei ridicături avea 10 centimetri, fiind vizibilă şi incomodă la mers“, arată ieromonah Ambrosie Ghinescu, stareţul schitului Pocrov, pentru doxologia.ro

A doua zi, ridicătura din pavaj a fost remarcată de mai multă lume care venise la slujba de duminică de la mănăstire. Prima ipoteză a monahilor a fost că ridicătura ar fi fost efectul unei infiltrări de apă de la vreo ţeavă spartă sau de la o coloană de olane din vechea canalizare a mănăstirii.

Oase găsite la un metru adâncime sub pavaj

„Arhimandritul Efrem Chişcariu, stareţul Mănăstirii Neamţ, vorbind cu părinţii din sobor, a dispus ca luni, 26 mai, să se sape şi să se remedieze eventuala stricăciune a ţevii“, mai spune Ambrosie Ghinescu.

Aşa s-a şi întâmplat, iar luni, pe 26 mai 1986, s-au desfăcut pietrele şi placa de beton, săpându-se în pământ circa 50 de centimetri, însă nu erau urme ale unei infiltrări de apă. Părintele Anania Ulian, cel care supraveghea lucrarea, a decis ca săpăturile să fie lăsate neatinse peste noapte şi a doua zi să se mai sape încă o jumătate de metru. În cazul în care nu se găsea nimic, groapa trebuia acoperită.

Părintele Vasian Isachi a continuat să sape marţi încă 50 de centimetri, iar la un moment dat a dat peste picioarele unui schelet uman. 

„S-a mers cu grijă pe urma osemintelor, ajungându-se la recuperarea integrală, până la craniu, care era în stare bună de conservare. Însă nu s-a găsit nimic în legătură cu numele persoanei şi nici cu timpul înhumării. Osemintele s-au strâns cu grijă şi s-au pus într-o lădiţă, iar în groapă s-au pus lumânări aprinse, în semn de cinstire“

Descoperirea a ajuns repede la urechile lui Teoctist, în acea perioadă  Mitropolit al Moldovei, care se afla chiar la Seminarul Teologic de lângă Mănăstirea Neamţ. Înaltul ierarh a ajuns repede la locul săpăturilor şi a dispus să se cerceteze mai bine groapa, pentru găsirea unor indicii.

Locul unde au fost găsite osemintele de sub alee FOTO: doxologia.ro

Racla cu moaşte, ascunsă de teama comuniştilor

Oamenii din zonă au auzit de descoperire şi au venit repede să se închine, însă la fel de repede a ajuns vestea şi la urechile mai marilor care conduceau judeţul.

„<Tovarăşii de la judeţ> s-au alarmat şi au ordonat să dispară orice urmă, pentru că se face vâlvă pentru ceva „lipsit de importanţă”.  Imediat s-a acoperit groapa şi s-au pus pietrele la loc. Eclesiarhul mănăstirii însă şi-a asumat riscul ascunderii moaştelor la loc de taină, în tezaurul bisericii mari, chiar dacă unii îl <căutau>“, povesteşte ieromonahul Ambrosie Ghinescu.

Osemintele au fost ascunse în mănăstire, iar după căderea regimului comunist, au fost aşezate într-o raclă în Biserica Înălţarea Domnului de la Mănăstirea Neamţ. 

Timp de patru ani, până în 1990, rămăşiţele au fost ascunse într-un sac, sub masa altarului din biserică, de teama să nu fie confiscate de oamenii regimului. De acest lucru nu ştia decât un singur om, părintele Anania Ulian, după cum povesteşte părintele doctor Florin Ţuscanu, martor la descoperirea din mai 1986. Preotul era în acea vreme în anul V la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi a participat şi la săpături. 

Sfântul rămas anonim şi după trei decenii  

În lipsa unor indicii certe despre identitatea persoanei ale cărei rămăşite au fost găsite în 1986 la Mănăstirea Neamţ, monahii spun că, cel probabil mormântul a făcut parte dintr-un cimitir anterior bisericii ridicate în anul 1497 de Ştefan cel Mare. 

„Încă din secolul al XIII-lea exista în centrul incintei de astăzi o biserică, la început din lemn, apoi din piatră, considerată biserica în jurul căreia au vieţuit primii călugări nemţeni, dintre care foarte posibil să se numere şi Sfântul Necunoscut“, consideră Ambrosie Ghinescu.

Pe locul unde este Mănăstirea Neamţ, în secolul XIV, cuviosul Gherman (1320-1362) adunase în jurul său o obşte de călugări. Perioada de înflorire a mănăstirii este considerată însă odată cu venirea la Neamţ a ucenicilor Sfântului Nicodim de la Tismana: Cuvioşii Sofronie, Pimen şi Siluan. 

„Putem considera că descoperirea plăcutului lui Dumnezeu de la Mănăstirea Neamţ exprimă continuitatea sfinţeniei ctitorilor mănăstirii şi a celor care au adus o înnoire duhovnicească monahismului nemţean - atât ucenicii Sfântului Nicodim de la Tismana, cât şi Sfântului Paisie Velicicovski”.

Locul unde au fost găsite osemintele de sub alee FOTO: mont.ro

Cine ar fi sfântul de sub aleea mănăstirii?

Nici după 30 de ani nu s-a atribuit o identitate oasemintelor găsite la Mănăstirea Neamţ şi în continuare se vorbeşte şi acum de Sfântul Necunoscut. Ieromonahul Ambrosie Ghinescu încearcă să explice de ce se vorbeşte în continuare de un sfânt anonim, folosind un citat al părintelui Paisie Aghioritul, de la muntele Athos:

„Mulţi sfinţi necunoscuţi ajută şi fără să-i cunoaştem. Aceştia sunt cei mai mari sfinţi. Nu au nicio slavă de la oameni, ci numai de la Dumnezeu. Din marea lor smerenie, l-au rugat pe Dumnezeu cu stăruinţă să rămână necunoscuţi, ca să nu fie cinstiţi de oameni, dar să-i ajute în continuare în acelaşi chip, adică în ascuns. Faţă de aceşti Sfinţi necunoscuţi trebuie să avem mare evlavie şi să le datorăm multă recunoştinţă, pentru că ne ajută în tăcere cu mijlocirile lor şi cu pilda lor tăcută, cu discreţia lor”. 

O variantă despre care s-a discutat este că osemintele ar fi aparţinut lui Paisie de la Neamţ, canonizat ca sfânt de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 şi sărbătorit în calendar pe data de 15 noiembrie.   

„Părintele profesor Ivan avea o ipoteză personală. El spunea că este vorba despre stareţul Paisie (Paisie de la Neamţ, stareţ între anii 1779-1794, n.n.), cel care este deja canonizat şi de Biserica Ortodoxă Rusă şi de noi. Stareţul  Paisie îşi are mormântul în biserica mare, dar, pentru a nu fi profanat mormântul, părintele Ivan spunea că aceşti călugări l-au salvat şi l-au îngropat unde nu bănuia nimeni. Veneau tătarii, turcii, erau vremuri grele, şi l-au adăpostit temporar sub alee unde nu bănuia nimeni. Dar iată că el s-a descoperit singur după ani şi ani.Dacă nu s-a dat piatra de pe mormântul din biserică al părintelui Paisie, nu ştim dacă ipoteza aceasta este valabilă”, mai spune părintele dr. Ţuscanu.