Mănăstiri şi tradiţii, atracţiile Neamţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean a obținut peste 1,4 milioane de lei de la Ministerul Turismului pentru a atrage mai mulţi vizitatori în zonă. Turiştii vor fi atraşi în judeţ cu pliante, hărţi şi filme publicitare cu mănăstirile şi meşterii populari.

Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ a semnat două contracte cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului, cu o valoare ce depăşeşte 1,4 milioane de lei, pentru promovarea, pe hârtie şi prin filme publicitare, a tradiţiei şi a turismului ecumenic din judeţ.

„Creşterea atractivităţii turistice a Neamţului prin dezvoltarea turismului ecumenic se va face prin realizarea a 2.000 de albume de promovare a produsului turistic, 48.000 de pliante, 3.000 de hărţi, un spot de prezentare a produsului turistic şi un film de prezentare de 45 de minute“, a spus Anca Afloarei, director în cadrul CJ Neamţ.

Valoarea totală a proiectului care vizează turismul ecumenic este de aproximativ 1.034.000 de lei, din care fondurile nerambursabile sunt de 784.000 de lei, iar contribuţia judeţului este de 16.000 de lei. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni. „Distribuirea materialelor de promovare se va realiza prin participarea la două târguri de turism ale României, la fiecare obiectiv în parte, manifestări şi evenimente de gen. De asemenea, se vor distribui administraţiilor locale din judeţ, ONG-urilor şi celor care activează în turism“, a adăugat Anca Afloarei. În materialele de prezentare vor fi incluse lăcaşuri de cult, precum mănăstirile Agapia şi Văratec, care sunt incluse în lista monumentelor istorice şi de arhitectură din Neamţ.

Deşi sunt încântaţi de atragerea mai multor turişti în zonă, nemţenii consideră că infrastructura rămâne marea problemă a judeţului. „Degeaba facem pliante şi filme dacă nu reparăm drumurile. Chiar am fost luna trecută până la Văratec şi Agapia. Zona este frumoasă, însă când trebuie să intri spre mănăstiri drumul nu arată chiar grozav“, este de părere electricianul Eugen Gherasim.

Filme publicitare cu meşterii populari

Cel de-al doilea contract semnat de CJ Neamţ cu Ministerul Turismului are o valoare totală de 848.198 de lei, din care suma nerambursabilă depăşeşte 630.000 de lei, iar contribuţia judeţeană este de 13.000 de lei. Banii vor fi folosiţi tot pentru pliante şi filme publicitare cu meşterii populari şi cu tradiţii din judeţ.
Proiectul presupune realizarea şi distribuirea a 2.000 de albume de promovare, a 21.000 de pliante, 3.000 de hărţi, 2.000 de DVD-uri ce conţin un film de prezentare şi un spot.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite