Explicaţii năucitoare ale unor şoferi prinşi pe picior greşit. Cazuri ieşite din comun de pe şosele din Moldova

Explicaţii năucitoare ale unor şoferi prinşi pe picior greşit. Cazuri ieşite din comun de pe şosele din Moldova

Politiştii au parte de cazuri inedite petrecute în trafic FOTO Adevărul.ro

Prinşi în culpă de către poliţişti, după ce au comis fapte contravenţionale sau infracţiuni, unii şoferi au dat explicaţii năucitoare despre cum au ajuns în acele situaţii.

În ceea ce priveşte infracţiunile sau contravenţiile rutiere, poliţiştilor le-a fost dat să întâlnească fel de fel de speţe în care şoferii au dat explicaţii cât se poate de amuzante despre modul în care au ajuns în situaţiile nedorite, încercând să scape cât mai ieftin. 
 
Unii au spus că sunt suferinzi, aşa că au băut bitter terapeutic, neştiind că este preparat cu alcool. Alţii au precizat că mâncaseră salate de urzici, lobodă şi alte plante. Şi de asta s-a înverzit „fiola“ în care i-au pus să sufle cadrele de la Rutier. 
 
Dar au fost şi situaţii când şoferii au fost protagoniştii unor incidente care ies din tipare, ori s-au dat de gol prin modul cum au procedat. 

În ziua de 29 ianuarie 2022, un conducător auto din Piatra Neamţ era aşa de beat că, după ce a lovit cinci maşini, a sunat la 112 şi a reclamat că cineva i-a tamponat autoturismul aflat în parcare. Atunci când au venit poliţiştii, conducătorul auto vinovat, un taximetrist, plecase. 

În astfel de situaţii, în cazul unui accident soldat doar cu pagube materiale, şoferul are la dispoziţie 24 de ore să anunţe incidentul. A doua zi, crezând că nu mai apare nimic la „bord“, s-a dus la poliţie, a fost testat şi rezultatul a fost „pozitiv“. Sancţiunea a fost amendă în valoare de 2.900 de lei, plus 580 de lei, trei puncte de penalizare şi reţinerea permisului pentru 90 de zile. Martorii susţineau că şoferul abia se ţinea pe picioare, cel mai probabil acesta fiind şi motivul pentru care a părăsit imediat zona.
 
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din Piatra Neamţ, a acroşat 5 autoturisme care se aflau parcate. În urma impactului au fost înregistrate pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat“, se arăta într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. 
 

Alcool, viteză, cannabis, motociclişti... 

Tot în ianuarie 2022, dar în ziua de 17, cadrele de la Poliţia Rutieră Neamţ s-au confruntat cu alt caz ilar. Un şofer din judeţul Harghita s-a urcat băut la volan şi poate că nu păţea nimic dacă nu apăsa prea tare pedala de acceleraţie. Pe Drumul Naţional 12 C, în localitatea Neagra, comuna Taşca, a fost surprins de aparatul radar cu 61 km/h, pe un sector cu limită de 50 de km/h. 
 
La vederea poliţiştilor, harghiteanul a oprit maşina, s-a mutat pe bancheta din spate, spunând oamenilor legii că este pasager. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool
pur în aerul expirat. I-a fost întocmit un dosar penal, a rămas fără permis, acuzaţia fiind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. 

În luna mai a anului trecut, agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Săvineşti s-au confruntat cu un caz ieşit din comun. Au fost sesizaţi de un conducător auto, care cerea să se efectueze cercetări pentru că a fost şicanat în timp ce se deplasa pe DN 15, şosea care face legătura între Piatra Neamţ şi Bacău. Nu se ştie dacă incidentul s-a petrecut într-adevăr sau a fost doar rodul imaginaţiei bărbatului. 

Plângerea a fost preluată de oamenii legii, dar, în timp ce efectuau cercetări, au observat că reclamantul avea o atitudine ciudată. Comportamentul său nu era unul normal, acesta fiind incoerent în vorbire şi având dificultăţi în echilibru, astfel că poliţiştii l-au testat cu aparatul DrugTest. Suspiciunile lor s-au adeverit, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru cannabis, astfel că i s-a întocmit dosar penal. 

Un incident mai puţin întâlnit în cazuistica infracţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice s-a petrecut pe 23 aprilie 2021, la Bicaz. Oamenii legii erau într-o misiune care avea ca scop combaterea excesului de viteză, iar la un moment dat făcut semn de oprire către doi motociclişti, care circulau pe Drumul Naţional 12 C. Ei au ignorat cerinţa, au întors vehiculele pe două roţi, încercând să dispară din zonă, astfel că poliţiştii au plecat în urmărirea acestora. 
 
Unul dintre ei a avut „ghinion“. În timp ce era urmărit, a pierdut controlul direcţiei şi s-a tamponat cu o maşină de Poliţie. Avea să se constate că permisul auto îi era suspendat în urma altei abateri la legislaţia rutieră. Celălalt motociclist a fost depistat după ce reuşise să parcurgă aproximativ 25 de kilometri, fiind tras pe dreapta în municipiul Piatra Neamţ. 
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările