Corpul unei nemţence din comuna Rediu a fost scos dintr-o fântână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au recuperat cadavrul după o operaţiune dificilă care a durat mai bine de o oră. Un vecin a observat dimineaţă corpul neînsufleţit care plutea în fântâna adâncă de 25 de metri.

Oamenii din comună spun că Elena O., o femeie în vârstă de 63 de ani din satul Poloboc, suferea de o boală psihică. Ea a mai dispărut de acasă în câteva rânduri.

„Un localnic a găsit-o dimineaţă după ce s-a uitat cu lanterna în fântână. Omul a anunţat poliţia şi apoi au venit cei de la Pompieri să recupereze cadavrul. Nu ştim cum a ajuns şi de când era acolo, poliţia va stabili aceste detalii", spune Vasile Motfolea primarul comunei Rediu.

Pompierii au reuşit să o scoată pe Elena O. din fântână după o operaţiune destul de anevoiasă date fiind condiţiile de intervenţie.

„S-a deplasat la faţa locului un echipaj care a recuperat corpul neînsufleţit. Operaţiunea a fost dificilă pentru că fântâna era destul de adâncă", a precizat căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Poliţia continuă cercetările în acest caz pentru a stabili condiţiile în care a ajuns femeia în fântână.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite