Clipe de groază pentru o bătrână de 89 de ani. Ce i-a fost dat să păţească în timpul unei furtuni iscate din senin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prognozele meteorologilor se adeveresc, nefiind zi în care, după dimineţi senine, să nu vină precipitaţii consistente, însoţite de fenomene electrice

De zile-n şir, codurile colorate şi informările meteo de precipitaţii, care se transformă în coduri galbene de instabilitate atmosferică accentuată nu mai contenesc în judeţul Neamţ. 

Plouă continuu şi consistent de ceva vreme, furtunile cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină izbucnind mai ales după-amiaza, după dimineţi senine şi

calde. 

În aceste condiţii se produc pagube însemnate, munca în

agricultură este dată peste cap exact în toiul recoltării cerealelor, iar cadrele ISU nu mai contenesc cu intervenţiile pentru îndepărtarea efectelor ploilor. 

Ca să nu mai vorbim de necazurile pricinuite „mincinoşilor“, care-s nevoiţi să-şi ţină undiţele ca obiecte de muzeu prin locuinţe, că de vreun chitic nu poate fi vorba de vreo trei săptâmâni, apele fiind tulburi.

Ultima furtună a avut loc joi, 23 iulie, în jurul orei

15.00, când s-au „rupt norii“ în zona Piatra Neamţ, precipitaţiile fiind însoţite de vânt şi grindină. Pe lîngă numeroase curţi inundate şi alte necazuri, o situaţie deosebită s-a înregistrat în localitatea Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun. 

O bătrână, în vârstă de 89 de ani, era în casă când vijelia a izbucnit, rafalele scoţând din rădăcini câţiva brazi aflaţi pe o coastă din spatele gospodărie. Iar copacii au căzut peste imobil şi două acareturi. Nonagenara nici nu putea părăsi zona deoarece podeţul de peste un fir de apă fusese luat de şuvoiul creat de ploi. 

„Misiune de degajarea a unor copaci căzuţi peste o casă si două anexe gospodăreşti. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare şi o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ. Pompierii au evacuat o persoană, din locuinţa afectată de arborii căzuţi peste aceasta şi rămasă izolată ca urmare a distrugerii podeţului de acces“, a comunicat ISU Petrodava Neamţ.

Avarii la reţelele electrice, Piatra Neamţ a rămas fără apă

Spre seară a fost întocmit un raport despre situaţiile de urgenţă apărute în timpul fenomenelor meteo (două codurile portocalii de furtuni - averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii, grindină şi cantităţi de apă de până la 25 l/mp şi izolat 30-50 l/mp) şi misiunile echipajelor de intervenţie în judeţul Neamţ. 

A fost nevoie de asistenţă cu autopompe pentru evacuarea apei din curţile de pe străzile Petru Movilă şi Gheorghe Asachi, din Piatra Neamţ, la fel stând lucrurile la Agârcia, comuna Alexandru cel Bun şi s-a mai intervenit pentru degajarea unor arbori doborâţi de vânt şi decolmatarea unor şanţuri. 

Rafalele au afectat şi reţelele electrice, rămânând fără energie 1.086 de gospodării din cinci localităţi. O avarie din localitatea Alexandru cel Bun a afectat captarea de apă a oraşului Piatra Neamţ, astfel că o parte dintre locuitorii urbei de sub culmea Pietricica au rămas pe „uscat“, reluarea furnizării apei potabile incepând după ora 22:00. 

Cât priveşte prognoza meteo pentru finalul de săptămână, ea nu este deloc optimistă. De astăzi, 24 iulie, de la ora 12:00 şi până sâmbătă, la ora 10:00 este în vigoare o altă informare meteorologică. 

„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vîntului, vijelii şi grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 30-35 l/mp“, a comunicat Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Sâmbătă, 25 iulie, sunt estimate temperaturi maxime de până la 25 de grade, dar meteorologii anunţă iarăşi averse zgomotoase. La fel va fi şi duminică, 26 iulie, 25 de grade ziua, furtuni după amiază şi nu mai mult de 17 grade după lăsarea întunericului.

Pe aceeaşi temă:

Prognoza meteo: Ce ne aşteaptă până pe 17 august. Unde se răcoreşte, cât va ploua

FOTO VIDEO Inundaţii cu repetiţie în Alba. După coşmarul de duminică, noi viituri la Aiud şi Galda de Jos 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite