Blat politic pentru salvarea unui primar incompatibil. O decizie a Înaltei Curţi, „anulată” de Consiliul Local

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Supremă s-a prununţat definiv în cazul primarului, pe 2 aprilie 2020. FOTO: Primaria Roman
Curtea Supremă s-a prununţat definiv în cazul primarului, pe 2 aprilie 2020. FOTO: Primaria Roman

Consilierii locali de la Roman au votat recent o hotărâre absurdă prin care se substituie unei instanţe de judecată şi decid că edilul Lucian Micu este absolvit de incompatibilitate, deşi Curtea Supremă l-a găsit vinovat.

O adevărată furtună s-a iscat în mediul politic din Neamţ după ce consilierii locali din municipiul Roman au adoptat o hotărâre extrem de ciudată, prin care o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este interpretată după principiul deja cunoscut că „unde-i lege, poate fi şi tocmeală”. 

Pe 2 aprilie 2020, ICCJ stabilea, prin sentinţă definitivă, că primarul Lucian Micu este incompatibil, deoarece între anii 2012 - 2016, când era viceprimar, a fost şi membru în CA al Spitalui Roman, edilului interzicându-i-se să mai aibă o funcţie publică în următorii 3 ani. Adică nu va mai putea candida la alegerile locale din acest an, el fiind cotat cu cele mai mari şanse de a se impune din  partea PNL. 

De la decizia Curţii Supreme au trecut exact trei luni, însă prefectul de Neamţ nu a semnat vreun ordin de încetare a mandatului, iar în şedinţa CL de vineri, 26 iunie, în unanimitate, cei 20 de aleşi prezenţi, au decis că primarul trebuie „albit“. 

În hotăre se arată că:  „1. Se constată că starea de incompatibilitate a domnului Lucian Ovidiu Micu, în calitate de viceprimar, reţinută în Raportul de evaluare nr. 29376/G/II/12.07.2016 al Agenţiei Naţionale de Integritate este aferentă mandatului 2012-2016. 2. Se constată (...) că domnul Lucian Micu nu este în stare de incompatibilitate în mandatul actual. (3) Se constată că (...) starea de incompatibilitate a domnului viceprimar Lucian Micu a încetat la 24.06.2016, data validării în calitatea de consilier local/viceprimar în mandatul 2016-2020, mandat încetat la data de 29.06.2017, când a fost ales primar al muncipiului Roman“. 

Tot în şedinţa de CL, aleşii urbei au mai „constat“ că a intervenit prescripţia răspunderii civile,

administrative şi disciplinare pentru starea de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare al ANI. 

Neverosimila hotărâre, care ar anula cele decise de magistraţii Curţii de Casaţie, trebuie comunicată, „prin grija Secretarului general al municipiului Roman, Agenţiei Naţionale de Integritate şi Instituţiei Prefectului”.

Consilierii „trădători“ nu păţesc mai nimic

Şi modul de votare a hotărârii este ciudat, toţi consilierii fiind de acord, inclusiv cei şase de la PSD - Opoziţia cum ar veni. Lucru care l-a înfuriat pe senatorul Dan Manoliu, preşedintele social-emocraţilor din Roman, care a afirmat că va lua măsuri drastice în cazul a ceea ce poate fi numit un blat politic, unul de care nu a ştiut. 

„Le-am adus la cunoştinţă prejudiciul imens de imagine adus PSD de către aceşti consilieri investiţi cu încredere de partid. M-am consultat în luarea acestei decizii cu preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene şi toţi cei şase consilieri vor fi suspendaţi din calitatea de membri de partid, până vor demonstra că a fost o greşeală pe care şi-o asumă şi pot fi reabilitaţi. Am făcut şi propunerea ca nici un consilier PSD să nu mai participle la şedinţele CL, până când nu va fi aplicată hotărârea Înaltei Curţi de Casaţii şi Justiţie de suspendare a primarului Lucian Micu. Cine nu va respecta această decizie, e clar că va fi exclus din partid“, a declarat, pentru Monitorul de Neamţ, senatorul Dan Manoliu. 

Dincolo de aceste măsuri, cei în culpă nu păţesc mai nimic, deoarece sunt la finalul mandatelor, iar o nominalizare în viitorul legislativ poate fi „negociată“ după ce ecourile acestui incident vor fi uitate. 

Liderul grupului de consilieri locali PSD, Constantin Holban, a susţinut că nu crede în vinovăţia primarului Micu, căruia i s-ar fi făcut o nedreptate şi care nu-i un duşman, ci un adversar politic: 

„Vreau să precizez că am votat după ce m-am documentat aproape o oră în Comisia Juridică şi nu am influenţat nici un coleg. Eu am votat  conform conştiinţei şi l-am considerat pe primarul Lucian Micu un adversar politic, nu un duşman. Nu voi contesta decizia, pentru că eu am anunţat încă de 13 februarie

că intenţionez să mă retrag din toate funcţiile publice, din motive de sănătate“.

O hotărâre de CL, „care e, cel mult, de «Cascadorii râsului»“

lumicu

Odată ce primarul a fost „spălat“ în CL, reacţiile nu au întârziat să apară de la  reprezentanţii altor partide, care se vor implica în campania electorală pentru un mandat în fruntea primăriei. Preşedintele USR Neamţ, Radu Samson, o reacţionat pe Facebook: 

„Justiţia română a fost îngenuncheată în Primăria Roman. 2016 - Lucian Micu a fost declarat  incompatibil de către ANI. 2017 - Curtea de Apel Bacău a decis că raportul ANI este corect. 2020 - a fost dată o sentinţă definitivă în acest sens de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa judiciară supremă din România. Pe 26 iunie 2020, Consiliul Local Roman a decis că judecătorii din cele două instanţe şi inspectorii ANI sunt proşti şi nu înţeleg «cât de pur şi nevinovat» este primarul, a cărui incompatibilitate cică s-ar fi prescris (...) Voi începe demersurile pentru anularea hotărârii în Contencios Administrativ“.

Şeful PUR Neamţ s-a adresat şi ANI, cu solicitarea de a-l obliga pe prefect să emită ordinul de constatare a încetării mandatului înainte de termen. Altfel, refuzul oficialului poate fi asimilat infracţiunii de abuz în serviciu prin neîndeplinirea unui act în exercitarea atribuţiilor. 

Şi cei din partidul lui Băsescu, PMP, au luat atitudine, Sorin Dumitru Cazan, candidat la primărie, criticând situaţia: „Se dă aparenţă de legalitate unei hotărâri de CL care e, cel mult, de «Cascadorii râsului». Asta pentru că nu trebuie să fii mare jurist ca să-ţi dai seama că o hotărâre a unor aleşi locali nu poate anula două hotărâri ale Curţii de Apel Bacău şi ale Înaltei Curţi, care au stabilit că primarul se află în incompatibilitate şi trebuie demis“. 

O reacţie a venit şi de la afaceristul Bogdan Roman, care va candida ca independent pentru postul de

primar: „Consiliul Local Roman a trecut ieri peste decizia Înaltei Curţi. Mesajul transmis de consilieri este periculos pentru comunitate: poţi să nu respecţi legea, dacă ai o gaşcă în spate“. 

Surse politice au afirmat că prefectul George Lazăr va lua o decizie, zilele viitoare, în ceea ce priveşte situaţia primarului Micu.

Pe aceeaşi temă:

Cum şi-a pierdut un primar funcţia din cauza profesiei de medic. Constatările Agenţiei Naţionale de Integritate

Odiseea modificării bizare a unei graniţe istorice. Cheile Bicazului au revenit în Moldova, după ce judecătorii le-au „mutat“ o vreme în Harghita 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite