Urmăriţi penal pentru că au simulat trei accidente, de pe urmă cărora s-au ales cu 15.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Trei bihoreni sunt acuzaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor că au înşelat o firmă de asigurări, prin înscenarea a trei evenimente rutiere, în lunile aprilie şi mai 2010. Aceştia au reuşit să obţină astfel aproape 15.000 de lei.

Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, a spus că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva a doi orădeni în vârstă de 42 şi 38 de ani, precum şi faţă de un bihorean în vârstă de 40 de ani, din comuna Hidişelu de Sus, pentru înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri private. „Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada martie - aprilie 2010, i-ar fi indus în eroare pe reprezentanţii unei societăţi de asigurare prin simularea producerii a trei evenimente rutiere, în scopul obţinerii unor despăgubiri materiale injuste, în valoare totală de peste 14.970 lei. Cei trei sunt acuzaţi de anchetatori că ar fi încheiat trei constatări amiabile de accident prin care au atestat în mod nereal producerea unor evenimente rutiere", a declarat Alina Dinu.

Cercetaţi în libertate

 Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni continuă cercetările cu suspecţii în stare de libertate, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a acestora şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite