S-a găsit prima dovadă concretă că la Cetatea Oradea a existat, doi ani, un lagăr de tranzit
0Scrisoarea unui etnic german închis în Cetatea Oradea a fost descoperită întâmplător, de către muncitorii care reabilitează fosta brutărie din incinta monumentului. Hârtia reprezintă prima dovadă că la Cetatea Oradea a existat, între anii 1945 - 1947, un lagăr de tranzit pentru prizonierii de război. De aici ei erau trimiși în lagărele din Uniunea Sovietică.
Specialiștii spun că documentul reprezintă prima dovadă că la Cetatea Oradea a existat, între anii 1945 - 1947, un lagăr de tranzit pentru prizonierii din al doilea război mondial.
Dumitru Noane (foto), consilier în cadrul Compartimentului Tehnic Administrare Cetate, a relatat, pentru Adevărul de Seară, ediția de Oradea, că muncitorii de la Constructorul Sălard au descoperit o bucată de ziar, în timp ce decapau tencuiala de pe zidărie. „Curioși, au desfăcut hârtia învechită și au descoperit o scrisoare scrisă într-un dialect german, de către Andreas Diettrich, probabil unul dintre șvabii care s-au alăturat trupelor germane în timpul celui de-al doilea război mondial", a povestit în această dimineață Dumitru Noane.
Scrisoarea este datată la 21 august 1947. În ea bărbatul menționa că s-a născut la 9 mai 1905 în Jamu Mare, la sud-est de Timişoara, și că se afla în lagărul de tranziție de la data de 20 martie 1947. „Nu cred că a vrut să o trimită cuiva. A fost mai mult o consemnare, un sprijin psihologic, pentru un om care a vrut să lase o urmă. Pentru noi scrisoarea sa are în primul rând valoare istorică. Este importantă și pentru că surprinde, pe un petec de hârtie, destinul unui om", a spus Dumitru Noane. Răvașul este scris caligrafic, aparent cu creion chimic. „Este prima dovadă clară a existenței lagărului de tranziție", a spus Noane. Ulterior, între anii 1947 - 1952, lagărul a fost folosit pentru cei considerați indezirabili de către noul regim comunist.