Poștașii bihoreni pregătiți de polițiști pentru a nu cădea victime tâlharilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrătorii poștali din Bhor au avut parte, în această săptămână, de mai multe întâlniri cu polițiștii care i-au sfătuit pentru a evita eventualele infracțiuni a căror victime pot cădea pe durata serviciului.

Întâlnirile dintr oamenii legii și poștași au la bază un protocol încheiat în cursul lunii februarie, între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Compania Naţională Poşta Română. Parteneriatul are ca obiect organizarea şi efectuarea, pe plan local, a unor activităţi în comun, pentru creşterea nivelului de siguranţă a valorilor pe care subunităţile poştale le păstrează, depozitează, manipulează şi transportă, precum şi cu privire la măsurile de protecţie a vieţii şi integrităţii corporale a lucrătorilor poştali şi a beneficiarilor de servicii poştale.

Polițiștii și factorii poștali au participat la patru întâlniri de lucru în scopul prevenirii infracţiunilor de tâlhărie asupra acestora.

În cadrul întâlnirilor, poliţiştii au adresat recomandări preventive factorilor poştali şi le-au prezentat diferite măsuri de autoprotecţie pentru prevenirea victimizării. De asemenea agenţii de ordine publică bihoreni şi poliţiştii de proximitate vor intensifica activităţile de patrulare din locurile cu risc ridicat  de victimizare cuprinse în itinerariile urmate de factorii poştali, pe toată raza judeţului, în special în perioadele de distribuire a pensiilor şi a celorlalte drepturi sociale.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite