Două angajate din cadrul unei primării, agresate pe o stradă din centru oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două angajate ale Primăriei au fost agresate, în timp ce se îndreptau spre serviciu, pe o stradă din central oraşului. Dacă una dintre ele a scăpat doar cu o sperietură, cealaltă s-a ales cu leziuni cap.

În timp ce prima victim a scăpat doar cu o sperietură, ce-a de-a doua a fost oprită de agressor pe stradă şi i-a cerut bani. După ce femeia i-a spus să o lase în pace, a lovit-o în cap cu o sticlă de whisky. Aceasta a opus rezistenţă însă bărbatul a încercat să îi smulgă poşeta.

După ce agresorul a plecat femeia a apelat telefonic poliţistul local din Piaţa Unirii şi a cerut ajutor. Agenţii locali au identificat şi prins tâlharul în circa 15 minute şi l-au predat Poliţiei Municipiului Oradea.

Victima a fost transportată de colegi la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru îngrijiri medicale. Aceasta s-a ales cu răni în zona capului, însă nu a rămas internată.

Primele informaţii arată că agresorul este un orădean în vârstă de 37 de ani, care era în stare de ebrietate. El locuieşte în zona centrală a oraşului şi a fost dus de poliţişti la audieri.

În urma audierilor, individul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore în Centrul de reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Bihor, iar în cursul zilei de azi va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oadea, în vederea luării unor măsuri preventive.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite