Camerele de supraveghere i-au venit de hac unui hoț din Bihor, abia ieșit din închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Un bihorean în vârstă de 38 de ani a fost trimis în judecată după ce, proaspăt eliberat condiționat din penitenciar, a comis trei furturi, în perioada noiembrie - decembrie 2010. Cu retard mintal ușor și tulburări de personalitate, recidivistul are toate șansele să se întoarcă, pentru o perioadă lungă, la închisoare.

Potrivit informațiilor transmise de către Dorel Moțiu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, bărbatul, din localitatea bihoreană Leș, a fost trimis în judecată, în stare de arest, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, din 3 ianuarie 2011. „Inculpatul, recidivist, a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată", a spus Dorel Moțiu.

Furturi pe bandă rulantă

În perioada noiembrie - decembrie 2010, la scurt timp de la eliberarea sa condiţionată din Penitenciarul Oradea, bihoreanul a comis trei  furturi în Oradea. La data de 10 noiembrie 2010, a pătruns în incinta unei firme, de unde a sustras o geantă ce conţinea bani, acte de identitate şi carduri bancare. A fost surprins de camera de supraveghere şi identificat. La data de 17 noiembrie 2010, în jurul orelor 19.00, a sustras dintr-un atelier auto suma de 200 lei, care se afla pe o masă de birou, fiind şi de această dată surprins de camerele de supraveghere. La începutul lunii decembrie, recidivistul a sustras 550 lei și un  laptop, dintr-un birou al unei societăţi comerciale.

Avea discernământ

„În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, concluziile comisiei medico-legale fiind că inculpatul a avut discernământ la momentul comiterii faptelor, deşi prezintă un retard mintal uşor şi tulburări de personalitate. Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul are antecedente penale, fiind cercetat în mai multe cauze penale şi condamnat anterior pentru mai multe infracţiuni de furt", a spus Dorel Moțiu.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite