Îngerul oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie

Îngerul
oamenilor fără adăpost. Bihoreanul Viorel Paşca, de opt ani în slujba persoanelor abandonate de familie

Viorel Pasca alaturi de Maria, una dintre primele beneficiare

Bihoreanul Viorel Paşca (44 de ani) îngrijeşte, de mai bine de opt ani, persoane care au fost uitate de cei dragi şi au ajuns în stradă, ducându-şi zilele sub cerul liber. Peste 500 de oameni au beneficiat de sprijinul lui în tot acest timp.

Un bihorean cu suflet mare îi îngrijeşte pe cei năpăstuiţi de soartă, în satul Dumbrava (comuna Holod), situat la aproximativ 50 de kilometri distanţă de Oradea. Este vorba despre  Viorel Paşca, în vârstă de 44 de ani, un om simplu a cărui menire de bun samaritean a început în urmă cu opt ani. De-a lungul timpului, Viorel Paşca s-a transformat în fiul părinţilor abandonaţi, în nepotul bunicilor bolnavi care dorm pe drumuri, în fratele celor părăsiţi la colţ de stradă sau în prietenul celor uitaţi într-un salon de spital.

În urmă cu opt ani, într-o iarnă geroasă, un reportaj văzut la televizor l-a determinat pe Viorel Paşca să ia atitudine. Două persoane îşi pierduseră viaţa după ce îngheţaseră de frig. Erau oameni ai străzii. Atunci, şi-a dat seama că el are două camere în care nu locuieşte nimeni. În schimb, pe străzi erau oameni care mureau de frig tocmai pentru că nu aveau un acoperiş deasupra capului. A fost declicul care i-a schimbat viaţa. Viorel Paşca s-a hotărât să-şi transforme locuinţa în adăpost pentru cei bătrâni şi abandonaţi.


Din două camere, unde au fost găzduite primele persoane, a ajuns să se extindă la şase locuinţe, unde acum se găsesc 130 de persoane. Are în grijă oameni fără identitate, oameni maturi, abandonaţi de cei cărora le-au dat viaţă, bătrâni care nu ştiu dacă mai apucă ziua de mâine, cu trupurile măcinate de cele mai crunte boli. Pe toţi îi tratează la fel, încearcă să-i readucă pe linia de plutire şi, cel mai important, să le redea încrederea.

Cele şase case nu se află toate în aceeaşi curte, ci sunt răsfirate în tot satul Dumbrava. Acestea au fost construite de-a lungul anilor cu ajutorul donaţiilor unor oameni sufletişti, care au rămas uimiţi de eforturile lui Viorel Paşca şi au dorit să participe şi ei la acţiunile de binefaceri. „Am ales să mă ocup de grija celor care au rămas pe străzi, pe care boala nemiloasă i-a răpus la pat sau au căzut în patima alcoolului, ori pur şi simplu au pierdut totul şi lumea s-a năruit peste ei. Sunt oameni la un pas de moarte, bătrâni seceraţi de boală, abandonaţi de familie, veterani care încă poartă bătălii în suflet“, spune Viorel Paşca. Deşi între timp au fost construite şi celelalte case, bihoreanul continuă să îi găzduiască pe cei năpăstuiţi de soartă inclusiv sub acoperişul său. Bărbatul şi soţia sa au trei copii, iar unul dintre ei, băiatul cel mare, inspirat de activitatea tatălui său, este student la Facultatea de Asistenţă Socială din Oradea.

 

Câte un porc întreg la poarta lui Paşca

În opt ani, Viorel Paşca a ajutat peste 500 de oameni şi consideră că este de datoria lui să-i sprijine pe cei cu care viaţa a fost mult prea cruntă. Bărbatul nu este baron local, nici patron. Nu locuieşte într-o vilă, iar printre pasiunile lui se numără agricultura. Săptămânal, „sponsorizările“ nu întârzie să apară. Uneori, ziua poate începe cu un necunoscut care, auzind de „casele lui Viorel“, trece şi lasă cadou un porc întreg, pentru hrana sărmanilor. Pentru că a devenit faimos în zonă, Viorel Paşca primeşte acum locatari direct la recomandarea personalului din spitalele bihorene.

Iniţial, Viorel Paşca a trecut pe la Spitalul Judeţean din Bihor şi pe la cel de
Neuropsihiatrie, pentru a căuta bătrâni care aveau nevoie de ajutorul său. Pentru a fi credibil, le-a spus asistentelor că vine din partea unei biserici ce doreşte să ia în întreţinere persoane vârstnice care stau prin spitale şi nu au o locuinţă unde să se întoarcă. Astfel, prima care a trecut pragul casei lui Viorel Paşca a fost o femeie în vârstă de 68 de ani, care avea probleme cu inima şi în acel moment locuia într-o baracă din centrul Oradei.

La început, Viorel Paşca şi soţia sa au hotărât să nu întreţină mai mult de trei-patru persoane, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. După prima vârstnică, au mai urmat încă două, după care alte persoane şi-au găsit liniştea în Dumbrava. De la două camere, au ajuns să se extindă la două, trei şi, în prezent, la şase locuinţe.

“Mă voi opri dar nu ştiu când

Viorel Paşca încearcă să le redea oamenilor ceea ce  mulţi dintre ei au pierdut: încrederea. Încrederea în ei, încrederea că vor veni zile mai  bune, încrederea că viaţa merită trăită şi că nu se ştie când şansa poate fi din nou de partea lor. „Vin bătrâni şi bolnavi care au doar cerul liber. Încerc să am grijă de ei ca de propriii părinţi, fără să le cer nimic în schimb. Vin tot felul de cazuri, imobilizaţi la pat, alcoolici cu multiple tentative de suicid, oameni pe care-i putem considera epave atunci când intră pe poarta noastră. Faptul că aici se schimbă-n bine îţi dă o mare satisfacţie. Nu pot să le spun că nu îi iau. Mă voi opri într-o zi, dar nu ştiu când“, adaugă bihoreanul.

Drama celor veniţi de pe stradă începe când se îmbolnăvesc. „Unii au fost foarte activi, dar tot au paralizat şi au ajuns la pat. Suntem în situaţia de a le sluji şi ca medici, şi ca psihologi. Sunt oameni feriţi de privirile lumii, dar nu şi de-ale noastre. Mi-am dat seama că e datoria mea să fac ceva pentru această categorie defavorizată“,  povesteşte Viorel Paşca.

La început Viorel a făcut lucruri mici, poate neînsemnate, dar cu un impact imens pentru viaţa celor suferinzi. Fără campanii de colectare sau de promovare, a reuşit să devină cunoscut. Viorel Paşca ştie că reuşita nu vine neapărat din recunoaşterea celorlalţi, ci este rodul iubirii pe care a sădit-o.

Nu trebuie să-i privim de sus

„Dacă sunt oameni care încă locuiesc pe stradă este de datoria noastră să facem ceva pentru ei. Nu putem să dormim liniştiţi, să mâncăm bine, atunci când ştim că la câţiva metri, acolo, în stradă, cineva e la un pas de moarte. Nu cred că există un om care să spună: «Sunt prea sărac ca să-l pot ajuta pe celălalt». Poţi să-i ajuţi prin lucruri mărunte care contează mult pentru ei, lucruri care nu costă nimic. Nu trebuie să-i privim de sus. Nu avem acest drept. Putem să-i
privim de sus doar atunci când îi ridicăm de jos. Dragostea de semeni poate face minuni acolo unde este nevoie uriaşă de ea“, mai spune Viorel Paşca. ;

Ajutaţi de patru voluntari

Toate sufletele ajutate de Viorel Paşca trăiesc mai ales din donaţii. Aproximativ 30 de persoane au o pensie, dar este una destul de mică, de câteva sute de lei. Nevoiaşii sunt ajutaţi şi de patru voluntari din sat, care se ocupă, de exemplu, de gătit. Zeci de pâini se coc zilnic la Dumbrava, pentru că, dacă ar cumpăra pâinea, ar ieşi mult mai scump, spune Viorel Paşca. Bărbatul le oferă nevoiaşilor trei mese pe zi.

La întrebarea „De unde aveţi bani?“ răspunsul nu este unul foarte clar nici măcar pentru Viorel Paşca. De fiecare dată când le este greu, apar nişte oameni cu suflet mare care doresc să contribuie. Micuţul azil din Dumbrava funcţionează, astfel, cu ajutorul providenţei. „Nu e uşor să hrăneşti atâtea suflete, dar încercăm să ne descurcăm. Unii oameni ne aduc mâncare. Alţii ne dau bani, alţii alimente, alţii hai-ne. Cu ajutorul lor, reuşim să mergem mai departe“, explică Viorel Paşca. Unele zile sunt uşoare, altele mai grele, fără o perspectivă clară asupra următoarelor luni. Totuşi, împreună reuşesc să treacă peste toate.

„Noi le asigurăm cazare, căldură, mâncare şi asistenţă medicală. Cea mai mare nevoie a acestor oameni o reprezintă afecţiunea. Un lucru care nu costă nimic. E important pentru ei pentru
a-şi putea recăpăta încrederea şi pentru a fi mai puternici de la o zi la alta“, mai spune
Viorel Paşca. ;

Maria, una dintre primele locatare

Cazurile de care se ocupă Viorel Paşca sunt diverse, dar singurul lucru pe care-l au în comun este că nu au unde să se ducă. Este şi cazul Mariei, una dintre primele persoane care au ajuns să fie îngrijite de Viorel Paşca. Femeia, care are acum 64 de ani, a fost contabilă vreme de 17 ani la un hotel din staţiunea Băile Felix. Viaţa a început să i se schimbe după ce şi-a pierdut soţul. Greutăţile şi cheltuielile erau tot mai mari, aşa că a luat hotărârea să-şi schimbe casa cu un apartament, apoi l-a vândut pentru a-şi cumpăra o garsonieră. Unicul ei băiat i-a vândut garsoniera, a luat banii şi a plecat, fără să-i pese că mama lui a rămas în stradă.

„După trei zile am ajuns în stradă, fără niciun sprijin, dezorientată, căutând cu disperare un adăpost pe care nu mi l-a oferit nimeni“, povesteşte Maria. Zilele s-au transformat în săptămâni, în luni şi apoi în ani. Între timp, alcoolul i-a devenit cel mai bun prieten.

De opt ani în Dumbrava

În 2006, a suferit un atac cerebral, în urma căruia a rămas paralizată. De opt ani locuieşte în Dumbrava, imobilizată la pat. Nu şi-a mai văzut băiatul. S-a resemnat, obişnuindu-se cu ideea că nimic nu se mai poate schimba. Încearcă să se bucure, totuşi, de lucrurile mărunte, care pentru oamenii sănătoşi nu înseamnă mare lucru.

„Nu vreau să ştiu nimic de fiul meu şi nici nu vreau să-l văd. Nu mă interesează unde e şi ce face. Cel mai mare regret e că mi-a murit soţul. Când a plecat el am pierdut tot. Era tot ce aveam“, încheie Maria. ;

„Fetelor nu le pasă de soarta noastră“

Soţii George (54 de ani) şi Edith Popa (53 de ani) au ajuns la Dumbrava în urmă cu trei ani. Au locuit în Oradea până într-o zi când  s-au trezit evacuaţi din propria locuinţă. Bănuiesc că au fost trădaţi de nişte rude care, fără ca ei să ştie, au pus mâna pe actele locuinţei, au vândut-o
şi i-au trimis pe cei doi soţi în stradă. Singuri, bolnavi, cu afecţiuni cardiace, au dormit la Azilul de noapte, în parcuri sau în diverse clădiri abandonate. După o vreme, au ajuns în azilul lui Viorel Paşca, iar acum, la rândul lor, au grijă de un tânăr paralizat, ca de propriul lor copil.

L-am găsit pe George Popa în timp ce-l plimba pe băiatul imobilizat în cărucior. Soţii Popa au două fiice, dar acestea nu sunt interesate de ei. „Niciodată nu au venit la noi. Le-am ajutat ori de câte ori am putut. Eu nu am ce să le fac. Este alegerea lor“, spune Edith Popa. „Fetelor nu le pasă de soarta noastră.  Le-am văzut pe Facebook, ştim că sunt bine“, mărturiseşte şi George Popa.

Mai puteti citi:

Cum a ajuns un român să fie ales primar în Germania

 

FOTO Secretul neaşteptat al unei căsnicii de 75 de ani şi al unei iubiri de opt decenii

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost

Imagini din aceeasi galerie
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
  • Viorel Pasca are grija de oamenii fara adapost
Distribuie imaginea
citeste totul despre: