19 milioane de euro, bani europeni, pentru încălzire cu apă geotermală: „Suntem singurul oraş din România care face reinjecţie de apă geotermală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O primărie din România a făcut demersuri pentru a obţine licenţa de exploarare şi exploatare a energiei geotermale şi va depune un proiect de 19 milioane de euro pentru finanţare europeană, pentru încălzirea cu apă geotermală a mii de apartamente.

Beneficiari direcţi ai investiţiei vor fi cei 13.625 de locuitori ai cartierului Nufărul din Oradea, respectiv 6.217 apartamente, instituţii publice şi agenţi economici ce au spaţii comerciale la parterul blocurilor din cartier. 

Potrivit viceprimarului Mircea Mălan, întreaga reţea de termoficare existentă va fi schimbată, conductele pe o lungime de 15 kilometri, se va construi o staţie geotermală nouă şi vor fi desfiinţate şi dezafectate cele şapte puncte termice din cartier pe locul cărora se vor amenaja parcări sau spaţii verzi. 

Proiectul mai prevede realizarea a patru puţuri de foraj geotermal, două de extracţie şi două de reinjecţie a apei geotermale folosite, pentru care primăria va avea, în cursul lunii aprilie, licenţă. 

"Având în vedere ce s-a întâmplat în Sânmartin, anume dispariţia lacului cu nuferi, un principiu pe care l-am urmărit a fost ca noi să contribuim la exploatarea durabilă a zăcământului de apă geotermală şi să finanţăm puţuri de reinjecţie a apei după folosire. Suntem singurul oraş din România care face reinjecţie de apă geotermală. Prin proiectul cu norvegienii, în zona universităţii," a punctat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea. 

Licenţă de explorare şi exploatare

Bolojan a precizat că primăria face demersuri pentru a obţine licenţă de explorare şi exploatare, finalizate în cursul lunii aprilie, în scopul preluării unor puţuri de apă geotermală de pe teritoriul oraşului, dar şi realizarea unor noi puţuri de exploatare şi reinjecţie în perimetrul pe care municipiul Oradea îl va avea în concesiune. 

De la staţia geotermală, agentul termic va fi circula spre cele 277 de module termice de ultimă generaţie, amplasate în casa scării din blocuri. 

Întreaga reţea va fi conectată la Magistrala M5-M6 pentru a putea alimenta cu energia termică din punctul geotermal şi localitatea Sînmartin, independent de soluţia actuală existentă. 

Valoarea proiectului este de 87 de milioane de lei (cu TVA), aproximativ 19 milioane de euro, din care contribuţia municipiului Oradea este de 18,5 milioane de lei, circa patru milioane de euro. 

Acest proiect pe eficienţă energetică prin valorificarea energiei geotermale urmează să fie aprobat joi, 12 aprilie, în Consiliul Local Oradea şi depus până la jumătatea lunii aprilie, pentru finanţare din POIM 2014-2020, axa prioritară 6. Lucrările ar putea începe în vara sau în toamna acestui an şi ar dura 24 de luni. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite