Doctorul bun de pus pe rană. Profesorul ieşean Vasile Costinescu, renumit pentru gesturile caritabile faţă de pacienţii săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Costinescu
Vasile Costinescu

Reputatul profesor ieşean, în vârstă de 69 de ani, este unul dintre eroii sistemului medical românesc. Dincolo de grija şi de acurateţea cu care efectuează actul medical, doctorul e renumit pentru gesturi caritabile faţă de pacienţii săi

Profesorul Vasile Costinescu lucrează la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi de peste 40 de ani, iar până anul trecut a fost şeful secţiei ORL. Medicul consideră că a făcut performanţă în carieră, dar sacrificiile n-au fost puţine: a ratat aniversări, spectacole, mese în familie sau vacanţe. În schimb, are în palmares zeci de mii de operaţii, iar peste 100 de pacienţi au fost de-a dreptul „sculaţi din morţi“ de eforturile şi priceperea medicului.

Costinescu nu se poate bucura, nici în prag de pensionare, de clipe liniştite alături de familie. „Stau de dimineaţă până pe la ora 15.00 la spital, trag o fugă acasă, iar la 18.00 mă întorc, fiindcă se pot produce modificări la bolnavi, evoluţii foarte rapide. Când îţi alegi să fii medic eşti vândut societăţii“, spune profesorul.

Masă festivă pentru pacienţi

Vasile Costinescu este unul dintre eroii sistemului medical românesc, afectat de lipsuri financiare şi de inconsecvenţă legislativă. Şi-a câştigat renumele de „doctor al săracilor“ pentru că obişnuieşte să le dea bolnavilor nevoiaşi bani de drum sau pentru a-şi cumpăra medicamente. De ziua lor, de Paşte sau de Crăciun, pacienţii internaţi în secţia ORL au parte de o masă festivă încropită de doctorul Costinescu. Mulţi dintre bolnavii trecuţi prin mâinile profesorului spun că fără ajutorul medical şi financiar al acestuia nu s-ar mai afla în viaţă.

Gesturi de caritate face încă din tinereţe. În primii ani ai carierei a tratat un bolnav ajuns la Iaşi dintr-un alt colţ al ţării. „Sunt singurul doctor care face stenoze postcaustice, adică operez persoane care au înghiţit sodă caustică. Printre primii pacienţi cu acest diagnostic de care am avut grijă se află un bărbat de prin Mehedinţi. Trebuia să-l externez şi am aflat că nu avea bani de drum. Am scos din buzunar şi i-am dat ca să se poată întoarce acasă“, rememorează doctorul.

Principiul după care s-a ghidat în viaţă şi în cariera de medic a fost că nu ia nimic cu el mai departe şi că tot ce-i rămâne în urmă sunt vieţile salvate, recunoştinţa oamenilor, dar şi întoarcerea binelui făcut. „Am fost bolnav de inimă, dar m-a ferit Dumnezeu de complicaţii. Cred că acest lucru se datorează şi faptului că am ajutat mereu bolnavii“, se confesează Costinescu.

„Fără domnul doctor nu aş fi astăzi în viaţă“

Cel mai mare ajutor bănesc pe care i l-a acordat unui pacient a fost de 300 de lei.
„I-am dat bani de bilet pentru că ştiu că era dintr-o comună, dar am vrut să aibă şi cu ce să-şi plătească medicamentele de pe reţetă“, explică doctorul. Vasile Costinescu îşi vizitează pacienţii şi cu mulţi dintre ei leagă prietenii. Vasilina Tanu (84 de ani) este din comuna suceveană Moldoviţa şi a fost operată de doctorul Costinescu după ce, timp de un an, a trăit cu o tumoră de 2,5 kilograme la gât.

Bătrâna are numai cuvinte de laudă la adresa chirurgului. „Domnul doctor este foarte grijuliu, mă pansează în fiecare zi, mă vizitează şi vede dacă am nevoie de ceva. El mi-a dat toate medicamentele, nu s-a pus problema să cumpăr ceva. Dacă nu era domnul doctor, poate nu vorbeam astăzi şi nici nu mai trăiam“, spune Vasilina Tanu.

Constantin B. (53 de ani) este unul dintre pacienţii îngrijiţi de doctorul Costinescu de peste 10 ani. „Domnul doctor este ca un tată spiritual pentru mine. M-a ajutat întotdeauna cu medicamente, nu am plătit nicio consultaţie şi nicio operaţie, chiar mi-a cumpărat un aparat pentru gât“, a povestit bărbatul pentru „Adevărul“. ;

Are medicina în sânge

Doctorul Vasile Costinescu a urmat exemplul tatălui său, şi el specialist ORL, când a optat pentru Facultatea de Medicină. Povesteşte că, deşi aparent avea un avantaj prin faptul că tatăl său profesase ca doctor, a simţit de-a lungul timpului apăsarea moştenirii pe care a fost nevoit s-o ducă mai departe cu responsabilitate. „Nu trebuia să-l fac pe tata de ruşine. Din păcate, când aveam doar 30 de ani, tata a murit. Mai multă nevoie aş fi avut de la 30 de ani încolo de experienţa lui“, oftează profesorul.

În studenţie, dr. Costinescu a muncit pe brânci. La 24 de ani a fost acceptat ca preparator la facultate, la 29 de ani a obţinut titlul de medic specialist, iar la 35 de ani a luat examenul de primariat şi doctoratul. Puţini colegi aveau ambele distincţii la vârsta respectivă, considerată fragedă în medicină. Medicul Costinescu ţine minte şi acum ce ruşine a simţit când a luat un 7, singura notă mică în toţi cei 6 ani de studiu

„Am terminat facultatea cu media 9,70. Cea mai mică notă a fost un 7, la Histologie. Atunci am fost nedreptăţit. În rest, obţineam doar 9 şi 10, rareori câte un 8. Toate treptele le-am obţinut prin concurs la Bucureşti“, adaugă profesorul. Medicul ieşean a ocupat locul secund în campania „Doctorii cu care Iaşiul se mândreşte“, iniţiată de cotidianul „Adevărul“ la sfârşitul anului 2011.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite