Protest pe note muzicale în faţa Operei Naţionale din Iaşi. Motivul pentru care copiii au ieşit în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele din faţa Operei Naţionale Române din Iaşi continuă, ultimul fiind inedit: câţiva copii au cântat şi au încercat să atragă atenţia conducerii instituţiei ieşene că sunt nemulţumiţi de schimbarea dirijorului Raluca Zaharia. Cei mici au fost însoţiţi de părinţi, dar şi de jandarmi, protestul fiind autorizat.

Copiii din corul Juniorii Operei Naţionale Române Iaşi au protestat din nou pe treptele Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri", clădire în interiorul căreia are sediul şi Opera Naţională Română din Iaşi. Cei mici, alături de părinţii lor, sunt nemulţumiţi că managerul instituţiei, Beatrice Rancea, a decis să o demită din funcţia de dirijor pe Raluca Zaharia, cea care a înfiinţat şi condus în ultimii opt ani corul. 

Luni, 11 februarie, în timpul protestului, o parte dintre copiii din Corul Juniorii au cântat două piese din repertoriu, iar părinţii acestora au venit cu un banner pe care era inscripţionat mesajul „Redaţi demnitatea Operei din Iaşi!". 

„Fiica mea chiar s-a dezvoltat aici şi a învăţat foarte multe. Ea s-a dezvoltat şi a evoluat vocal. Datorită Ralucăi, Maia nu face ore de canto. Ea are voce pentru că a venit la Operă şi a făcut ore şi repetiţii aici cu Raluca Zaharia. Ştim că nimeni nu este de neînlocuit, dar Raluca are ani de experienţă. Să lucrezi cu copii este foarte greu. E foarte greu să vină acum alt dirijor fără experienţă la lucrul cu copiii şi să le facă faţă", a declarat Carmen Mălăncuş, mama unei copil din corul Juniorii Operei.

Situaţia tensionată dintre conducerea ONRI şi cei care au protestat luni seară este cunoscută deja de săptămâna trecută, atunci când cei mici au protestat pentru prima dată în faţa instituţiei ieşene. 

Se pare însă că nici până acum Raluca Zaharia, fostul dirijor al corului Juniorii Operei, şi Beatrice Rancea, managerul Operei din Iaşi, nu au ajuns la un numitor comun. Raluca Zaharia susţine că a fost nedreaptă decizia conducerii de a o da afară, iar Beatrice Rancea spune că este vorba despre o neînţelegere. 

„Deşi am câştigat acest post prin concurs şi mi-am demonstrat abilităţile, dumneaei a considerat că trebuie schimbată organigrama. Am primit o notificare că există un post vacant, acela de sufleor, unde din punct de vedere profesional mă încadrez, şi să rămân la corul de copii pe un contract de colaborare cu drepturi de autor. Mi se pare o nedreptate, de ce să îmi desfăşor această activitate fără carte de muncă, având în vedere că am luat 100 de puncte la concurs, am dat concurs pe ambele coruri – şi de copii şi cel mare. În fişa postului scrie foarte clar că trebuie să mă ocup de pregătirea copiilor care joacă în spectacolele instituţiei, plus de corul mare, la cererea instituţiei, lucru care s-a întâmplat. Atunci când colegul meu a trebuit să lipsească din ţară, eu l-am înlocuit fără nicio problemă”, a spus Raluca Zaharia. 

În replică, prin Biroul de Comunicare, Beatrice Rancea a transmis că Raluca Zaharia şi-ar putea continua activitatea de dirijor ca sufleur, pe drepturi de autor.

„Contractul pentru corul de juniori, cel legal şi pe care l-a avut până în 2016 şi i-am explicat că este legal să îl aibă în continuare, este de colaborare. Corul de copii are o activitate ocazională. Nu este legal ca noi să plătim un dirijor de cor, neavând în organigramă acest compartiment – cor copii. Opera le oferă copiilor posibilitatea de a se antrena, le oferim costume şi altele, fără a le percepe o taxă. Nu putem să plătim un dirijor de cor pentru 5-6 evenimente pe an. Nu există postul de dirijor cor copii în statul de funcţii, pentru că este o activitate ocazională. Corul de copii cântă săptămâna viitoare şi probabil va mai intra peste două, trei luni. Nu putem să plătim un om în aceste trei luni, când acest cor de copii nu intră în spectacole şi nu au de ce să vină la repetiţii. Doamna (Raluca Zaharia n.r.) refuză să vină să semneze acest contract de colaborare cu corul de copii. Am chemat-o de nenumărate ori la instituţie, nu răspunde la telefon. Dacă vrea să îşi continue activitatea, noi o aşteptăm”, a declarat Beatrice Rancea.

Până pe 17 februarie, Raluca Zaharia este în preaviz pentru funcţia de dirijor, în urma reorganizării organigramei. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite