Povestea celei mai mari bucătărese a românilor, Sanda Marin, autoarea celebrei colecţii de reţete „Carte de Bucate“

Povestea celei mai mari bucătărese a românilor, Sanda Marin, autoarea celebrei colecţii de reţete „Carte de Bucate“

Cecilia Maria Simionescu, cea care şi-a luat pseudonimul Sanda Marin, pe coperta volumului "Carte de Bucate" FOTOwikipedia.org

Ieşeanca Cecilia Maria Simionescu, cunoscută românilor ca Sanda Marin, este autoarea cărţii de reţete devenită o adevărată Biblie în majoritatea bucătăriilor românilor în secolul XX.

Ştiri pe aceeaşi temă

Puţin cunoscută şi subiect a nenumărate legende, mituri şi alte poveşti, Cecilia Maria Simionescu (1900-1961) este probabil cea mai mare bucătăreasă româncă din toate timpurile. Sub pseudonimul Sanda Marin a publicat volumul "Carte de Bucate", o lucrare care a "domnit" în bucătăriile româneşti peste 70 de ani.

Doar puterea cumulată a internetului şi a emisiunilor culinare de la televizor a reuşit să-i mai şteargă din autoritate. Despre femeia din spatele acestei cărţi s-a crezut în anii comunismului că este bărbat sau că este vorba despre un autor colectiv sau că "sandamarinul" este, de fapt, o ustensilă de gătit.

"Am crescut şi eu, ca mai toţi colegii mei de generaţie, sub semnul cărţii de bucate a doamnei Sanda Marin. În anii copilăriei credeam însă că «Sanda Marin» e un singur cuvânt - «sandamarin» -, desemnând o ustensilă, ceva cu care se poate găti orice. A lua «sandamarinu» echivala, pentru mine, cu a lua o cratiţă, un cuţit sau un fund de lemn pentru diverse operaţiuni în bucătărie. Am fost destul de uimit când am aflat, într-un târziu, că ustensila cu pricina e o carte şi că, de fapt, e numele unei doamne", îşi descrie Andrei Pleşu experienţa avută în anii tinereţii cu "Cartea de bucate" în lucrarea "Intelectuali la cratiţă", îngrijită de Ioana Pârvulescu.

De fapt, Sanda Marin a fost o doamnă remarcabilă în înalta societate interbelică şi postbelică a Iaşiului.

A fost fiica intelectualului şi cărturarului Ion Simionescu, un reputat naturalist, paleontolog şi geograf, preşedinte al Academiei Române. Cecilia Simionescu a beneficiat de o educaţie aleasă, la cele mai bune şcoli din România şi în preajma celor mai bine cotaţi profesori particulari.

Stăpânea la perfecţie germana, franceza şi engleza, a studiat pianul la Paris şi apoi în ţară cu o altă ieşeancă faimoasă, Florica Musicescu, cea considerată întemeietoare şcolii româneşti de pian, profesoara a nenumăraţi muzicieni celebri, printre care Dinu Lipatti şi Dan Grigore.

Instruită la pensionul din Dresda în probleme de gospodărie, viitoarea Sanda Marin nu era chiar o casnică, ci o femeie emancipată, care avea o viaţă mondenă şi conducea în anii 30 automobilul personal.

Cecilia Simionescu (foto dreapta) s-a bucurat de discuţiile elevate prilejuite de vizitele făcute tatălui său de cei mai însemnaţi intelectuali ai vremii.

S-a căsătorit cu chimistul Mihai Zapan, numindu-se ulterior Cecilia Zapan. Se spune despre ea că era o gazdă admirabilă, desfătându-şi oaspeţii cu delicii culinare. La începutul anilor '30 s-a gândit să adune într-o singură lucrare mii de reţete de bucate, nemulţumită de scrierile similare de pe piaţa vremii.

"Cartea de bucate" a fost publicată în 1936 la Editura "Cartea Românească", condusă chiar de tatăl ei. Neîncrezătoare în succesul lucrării, Cecilia Zapan a hotărât să-şi ia un pseudonim, cel de Sanda Marin. În prima ediţie, cartea, prefaţată un un alt celebru gastronom al perioadei interbelice, Păstorel Teodoreanu, conţinea peste 1.000 de reţete culinare cunoscute în bucătăria românească, autohtone şi împrumutate sau inspirate din alte tradiţii gastronomice.

Lucrarea a devenit un best-seller. A fost ulterior republicată în nenumărate alte ediţii, tradusă în germană sau în engleză. De exemplu, ediţia americană a cărţii se numeşte „Traditional Rumanian Cooking”, a fost publicată în 1996 şi conţine 1.296 reţete.

Reţetele Sandei Marin au suferit însă din cauza cenzurii comuniste. După 1945, în cele şapte ediţii republicate la Editura Tehnică, ingredientele au fost reduse cantitativ sai înlocuite, iar prezentările făcute de autoare şi-au redus mult din farmec.

În 1954, volumul este retipărit şi scurtat, din 1.300 de reţete ramânând 850. S-a eliminat ceea ce este considerat prea opulent sau cosmopolit - salata de icre negre, Chateaubriand-ul, consommé-ul, dar şi cozonacul moldovenesc cu 100 de ouă pentru 5 kilograme de fâina. Sosului olandez i s-a schimbat numele în "sos de unt", sosul béchamel dispare complet, iar referinţele religioase (ca în "ghiveci de post") sunt şi ele înlăturate, fiind însă introduse preparatele "economice".

"Am văzut toate ediţiile care s-au publicat din Sanda Marin până acum. Au fost 12 ediţii la «Editura Cartea Românească» şi 7 ediţii la «Editura Tehnică», după anii ’50. Din aceste ediţii le-am ales pe cele care mi s-au părut mai interesante, le-am coroborat în aşa fel încât, în clipa de faţă, există peste 1.500 de reţete. Tot uitându-mă la aceste ediţii, am văzut ce se întâmplase cu Sanda Marin de-a lungul timpului. Înainte de toate ediţiile din '45, se spunea: «Iei o găină grasă, o jumuleşti de pene…»; în ediţiile de după '45 aceeaşi reţetă, cu acelaşi titlu, începea «Iei jumătate de pui…». De vină era penuria de alimente din comunism, ascetismul de atunci. Toate reţetele Sandei Marin fuseseră reduse în cantităţi, dar nu numai atât. O mulţime de preparate care sunau foarte frumos, exotic la ora aia, fuseseră ori suprimate ori cu numele schimbate, pentru că erau prea cosmopolite. De pildă, sosul olandez devenise sos de unt, sosul franţuzesc era sos de făină cu unt, tortul Napoleon devenise tort marmorat. În decursul vremii, se vede oglindit în Sanda Marin ce s-a întâmplat, din punct de vedere istoric, în societatea românească“, a comentat în urmă cu câţiva ani Oana Bârnă, redactor cărţi de bucate, care de mulţi ani îngrijeşte fiecare ediţie a acestui volum.

O ediţie integrală, refăcută şi "restaurată" a "Cărţii de bucate" a fost publicată în 2009 la Editura Humanitas.

"Sanda Marin a rămas o autoritate sigură a zilelor noastre, şi asta nu pentru că reţetele ei au fost mai bune sau mai numeroase decât a altora, ori mai limpede şi mai convingător scrise, ci pentru că Sanda Marin a propus bucătăria cea mai apropiată de tradiþia şi mai ales de realitatea, de posibilitatea românească; cartea ei cu zeci de ediţii e legată în primul rând de ce se găseşte şi deci de ce se mănâncă, de mii de ani, în Carpaţi", declara regretatul Radu Anton Roman.

Mai puteţi citi:

Să-nchinăm un păhărel pentru bunul Păstorel! Avertisment: acest articol poate dăuna grav persoanelor fără umor

Povestea micului românesc: cum a ajuns o greşeală culinară dezbatere europeană. Unde se găsesc cei mai buni mici din ţară

Bucătăria cu adevărat moldovenească, descrisă pentru „Adevărul“ de celebrul cronicar gastronomic Costăchel

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: