Tudorel Toader a venit la cununia civilă a fiului însoţit de mai mulţi agenţi de pază. Ceremonia a fost oficiată de Mihai Chirica, primarul Iaşiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul cel mare al ministrului Justiţiei, Alexandru Toader, s-a căsătorit în cursul zilei de duminică, 9 septembrie, aleasa sa fiind o tânără de 28 de ani din oraş, de profesie medic stomatolog. Cununia civilă a avut loc la Iaşi, urmând ca petrecerea să se desfăşoare peste câteva săptămâni.

La cununia civilă ce a avut loc la Iaşi au participat mai multe rude de-ale celor doi tineri, printre aceştia numărându-se şi ministrul Tudorel Toader. Jurnaliştii prezenţi la faţa locului au remarcat că, în exteriorul clădirii Stării Civile, mai mulţi agenţi de pază supravegheau zona.

Nu au fost înregistrate incidente. 

Nunta celor doi tineri a fost publicată acum câteva zile într-un buletin al Direcţiei Locale de Evidenţă a Populaţiei. Surse din anturajul familiei Toader au precizat că Alex şi Bianca vor fi cununaţi de dezvoltatorul imobiliar Cristian Berariu şi soţia sa, Cosmina. 

Berariu a fost protagonistul mai multor articole de presă negative, publicate de ziariştii din Iaşi, referitoare la afacerile sale imobiliare. 

Cosmina Berariu este notar public, aceeaşi meserie pe care o are lui Alexandru Toader, dar şi tatăl său, Tudorel Toader, care a fost primi în această breaslă recent.

Sursele citate au precizat că petrecerea celor doi tineri va avea loc în luna octombrie, la un restaurant din Iaşi. Sunt aşteptaţi, atunci, mai mulţi oameni din domeniul Dreptului, ai administraţiei, afacerilor, dar şi politicii.

 Agenţi de pază la nunta fiului ministrului Justiţiei FOTO www.dezvăluirea.ro

Imagine indisponibilă
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite