Iaşul, în „Era Întunericului”, după ce bugetul nu a trecut. Chirica: „Alianţa toxică blochează oraşul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Captură Primăria Iaşi
FOTO: Captură Primăria Iaşi

Municipiul Iaşi se află într-o criză politică, primarul Mihai Chirica neputând să se bazeze pe o majoritate clară, în Consiliul Local. Acesta consideră că oraşul a fost băgat într-o „Eră a Întunericului”, după ce bugetul local nu a fost votat.

Proiectul de buget al municipiului Iaşi a fost respins, joi seara, după o şedinţă maraton a Consiliului Local, care a durat aproape opt ore.

În favoarea proiectului au votat 11 consilieri PNL şi doi PMP, cei de la USR-PLUS s-au abţinut, iar cei de la PSD au ieşit din sală în momentul votului.

„Votul împotriva bugetului Iaşului arată o iresponsabilitate colosală din partea USR-PLUS şi PSD! De şase luni consilierii USR-PLUS şi PSD au format o alianţă toxică la Iaşi, atât la nivelul Consiliului Local, cât şi Judeţean. Dar votul de azi nu are doar efecte politice, prin care ieşenii văd blatul dintre USR-PLUS şi PSD, de care am avertizat încă din campania electorală. Votând împotriva bugetului, modificat cu amendamente susţinute de USR-PLUS şi PSD, alianţa toxică blochează tot oraşul!, a declarat primarul Mihai Chirica.

Primarul Chirica a mai spus că votul a băgat Iaşul în „Era Întunericului”, tot oraşul paralizând după ce bugetul nu a fost aprobat. 

„Dacă ieşenii vor rămâne fără apă caldă, fără autobuze şi tramvaie, dacă şcolile nu vor primi bani pentru dotări, dacă centrele de vaccinare nu vor putea funcţiona în continuare, dacă vom pierde proiectele europene, dacă nu vom putea pregăti parcurile şi spaţiile verzi, dacă nu vom putea asigura ridicarea gunoiului, atunci, dragi ieşeni, puteţi să le transmiteţi celor de la USR-PLUS - PSD gândurile dumneavoastră sincere”, a mai declarat Mihai Chirica. 

Cum este afectat oraşul

Concret, potrivit legislaţiei în domeniul finanţelor publice şi ale administraţiei locale, în lipsa bugetului, Municipiul Iaşi nu mai poate finanţa:

Educaţia (construirea de noi grădiniţe şi creşe, modernizarea şcolilor, modernizarea şi construirea de terenuri de sport, salariile angajaţilor din învăţământul preuniversitar privat, plata facturilor la utilităţi) 

Sănătatea (plata salariilor pentru personalul din centrele de vaccinare, sumele pentru investiţii în spitalele din subordine: Spitalul de Recuperare, Spitalul „Dr. C. I. Parhon” şi Spitalul „Sf. Spiridon”)

Transportul public (plata subvenţiilor pentru transportul în comun pentru pensionari, elevi şi studenţi)

Proiectele europene în curs de desfăşurare (cele 44 de autobuze electrice, cele 32 de tramvaie noi, reabilitarea căii de rulare a tramvaielor, reabilitarea obiectivelor cultural-turistice Mănăstirea Frumoasa, Palatul Braunstein, Baia Turcească, Muzeul de Istorie Naturală,)

Siguranţa ieşenilor (sumele alocate Poliţiei Locale, sistemul de supraveghere video)

Cultura (proiectele culturale ale Casei de Cultură, Ateneului Iaşi, Muzeului Municipal, Editurii Junimea şi ale altor instituţii de cultură)

Termoficarea (asigurarea de apă caldă şi căldură pentru ieşeni)

Spaţiile verzi şi locurile de joacă pentru copii 

Curăţenia oraşului 

Infrastructura (modernizarea străzilor şi trotuarelor, construirea de pasaje) 

„Iaşul merită un buget serios, axat pe investiţii şi dezvoltare. Mesajul meu către Mihai Chirica este foarte simplu: aşa nu mai merge! Consiliul local nu este maşinăria lui de vot. Ori îşi ia mandatul în serios, ori, dacă nu este capabil, să plece din fruntea Primăriei“, a declarat reprezentanta USR PLUS, Cosette Chichirău.

Reprezentanţii PSD spun că soluţiile de ieşire din criză sunt de ordin politic.

„Scopul nostru este să ne facem treaba în CL. Nu există să refuzăm să dezbatem, am vrut să ascultăm amendamentele şi de la celelalte partide. Uitaţi că, coincidenţa a arătat că unele dintre amedamente propuse de PSD s-au regăsit şi pe lista altor partide, ceea ce este îmbucurător (...) Ori stabilim clar cine este opoziţie şi cine este putere în CL, ori stăm cu toţii la masă şi construim un buget de care să fim mândri, care să deblocheze situaţia şi care să dea Iaşului mai mult decât machete“, a comentat, la rândul lui, liderul de grup al consilierilor PSD Bogdan Balanişcu. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cum se consumau drogurile la chefurile din cluburile de fiţe. Investigatori sub acoperire şi dealeri ţepari

Patru poliţişti italieni au fost bătuţi crunt de un bătăuş român. „Intervenţia Poliţiei s-a transformat într-un masacru” VIDEO 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite