Iaşi: Procesul clanului Corduneanu va fi reluat de la zero după şase ani de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul în care membrii clanului Corduneanu au fost acuzaţi de trafic de droguri va ajunge la Tribunalul Cluj. După aproape şase ani de judecată Curtea Supremă a decis ieri să caseze hotărârile date de colegii lor şi să dispună rejudecarea cauzei.

„O să vedem pentru ce motive au casat. Consider că judecătorii au dat o soluţie de compromis şi nu au vrut să dea achitare în acest caz", a declarat Ionel Nechita, avocatul lui Constantin Corduneanu şi Vasile Călin (fost Corduneanu). În octombrie 2004 membrii clanului Corduneanu au fost reţinuţi de procurorii bucureşteni. Anchetatorii susţineau că gruparea aducea droguri din Occident şi le-ar fi comercializat în ţările baltice şi în zona Moldovei. În 2005 Constantin Corduneanu, fraţii săi Vasile şi Florin şi alte şapte persoane au fost trimsie în judecată pentru trafic de droguri. 

Doi Corduneni achitaţi

În 2007 Tribunalul Cluj a dat prima decizie în acest caz, iar aceasta a fost menţinută în 2009, în mare parte, de Curtea de Apel Cluj. Aceasta din urmă a decis ca Vasile Călin şi Constantin Bogdan, consideraţi şi capii reţelei, să fie achitaţi pentru trafic de droguri de mare risc, conducere şi finanţare activităţilor de trafic de droguri şi constituirea unui grup infracţional organizat. Florinel Corduneanu a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc, cumpărare şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu şi constituirea de grup infracţional organizat.

Cumnatul fraţilor  Corduneanu, Mihai Silviu zis „Bulă" Corduneanu (35 de ani) a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru aceleaşi infracţiuni. Florin Cătălin Dracea (27 de ani) a primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, iar Cătălin Bârsan, zis „Nicu" (25 de ani) şi Bogdan Iulian Leca (26 de ani) câte 4 ani de închisoare. Cătălin Costel Emacu (24 de ani), Ştefan Octavian Horobeţ (28 de ani) şi Silviu Iulian Gâtlan (26 de ani) au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc, cumpărare şi deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vedrea consumului propriu şi aderare şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Citiţi şi:

Iaşi: Doi membri ai clanului Cordunenu au fost achitaţi pentru trafic de droguri

EXCLUSIV Costel Corduneanu, de la medalii la cătuşe (VIDEO)

Celor  trei tineri li s-a interzis să frecventeze timp de trei ani de la data rămânerii definitive a sentinţei discoteca „Roşu şi Negru", barul „Ice" din cartierul Nicolina, clubul Versus şi Iulius Mall. Aceştia nu au voie nici să ia legătura cu Silviu Mihai şi Florinel Corduneanu.O parte dintre inculpaţi şi procurorii au făut recurs, iar ieri Curtea Supremă a decis reluarea procesului. „Aceasta este decizia instanţei şi nu o putem comenta", a declarat  Iulia Diaconu, procuror şef  DIICOT Iaşi.

Constantin Bogdan, Vasile Călin şi alte 25 de persoane sunt judecate la Tribunalul Maramureş într-un alt dosar pentru înşelăciune, spălare de bani, şantaj.

Citiţi şi:

Iaşi: Ultimul membru al clanului Corduneanu rămas după gratii a fost eliberat

VIDEO Clanul Cordunenilor, decapitat de mascaţi la Iaşi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite