Hortensiu Aldea, chirurgul colecţionar de tablouri pentru suflet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorul Hortensiu Aldea are peste 500 de opere ale pictorilor consacraţi, care i-au transformat casa în muzeu. Pasiunea este o moştenire de la părinţi.

Colecţionează dinainte de a se naşte. Este recomandarea pe care chirurgul Hortensiu Aldea şi-o face pentru a arăta cât este de pasionat de pânzele acoperite de culori. Nu adună semnături ale unor pictori celebri, ci cumpără doar ceea ce-i place. Asta a fost regula după care s-a ghidat în adunarea celor peste 500 de picturi pe care le are puse pe pereţii casei. Întâmplarea a făcut ca acestea să fie realizate de nume precum Luchian, Petraşcu, Baba, Grigorescu.

A colecţionat chiar şi în timpul în care acest lucru era aproape imposibil. Din cauza unor legi şi a unui sistem comunist a ratat tablouri la care se gândeşte şi astăzi. „Pe Grigorescu am avut posibilitatea să-l iau când eram tânăr, dar n-aveam destulă experienţă, destui bani şi era vestita lege a patriomoniului, aparent o frână în pasiunile colecţionarilor. Tot din cauza legii patrimoniului am pierdut un Ţuculescu pentru că mi-a fost frică că dacă-l aduc îmi rup gâtul singur. Atunci, imediat veneau cei de la patrimoniu, care-ţi confiscau lucrarea, te tracasau, te puneau să faci declaraţie la poliţie“, povesteşte doctorul Aldea. Vrea cu tot dinadinsul să nu fie confundat cu un investitor care nu face decât să plătească pentru un obiect de artă.

El, colecţionarul, urmăreşte evoluţia unui artist, leagă o relaţie aparte cu pictorul, se implică emoţional în ceea ce cumpără. „De multe ori artiştii nu sunt nişte avocaţi ai operelor lor, ei pur şi si simplu, pictează, gândesc, suferă, transfigurează realitatea şi aceste tablouri sunt ambasadorii lumii lor. Un pictor are nevoie de câţiva colecţionari care să-i deschidă uşa, cu care să intre în dialog, să verifice dacă ceea ce creează are un răsunet în lumea iubitorilor de artă. Colecţia este un alter ego şi fiecare colecţionar are colecţia pe care o merită. Cu timpul devii mai pretenţios şi mai rafinat în selecţionarea lucrărilor şi a artiştilor“, explică colecţionarul. 

Nu ştie numărul şi valoarea tablourilor
Spune că niciodată nu a numărat tablourile pe care le-a colecţionat, dar susţine că şi-ar da imediat seama dacă unul ar lipsi. Asta pentru că a cumpărat întotdeauna picturi care i-au atins sufletul. „Am luat întotdeauna numai lucrări care mi-au plăcut, care mi-au acordat o anumită satisfacţie. Am avut artişti preferaţi, pe care i-am urmărit cum au evoluat în timp pentru că într-un fel pictează la 40 de ani, în altul la 50“, mai spune doctorul colecţionar. Pe viitor, intenţionează să renunţe la câteva lucrări care nu-l mai reprezintă şi vrea să-şi deschidă o fundaţie care să-l ajute să asigure un viitor mai bun artei.

Profil
Născut. 15 noiembrie 1942, Ploieşti.
Studii. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi în 1966.
Familie. Este căsătorit.   

Ce-i place
„Am o mică fermă de viţă de vie şi îmi place să mă duc aproape zilnic acolo, mai ales că a fost sezonul în care a trebuit să am grijă de ea. Îmi plac vernisajele, mobila frumoasă şi vasele de ceramică“, spune doctorul.

Ce nu-i place
„Nu-mi place că oamenii de afaceri au nişte interioare cu inox, mobilă cu o oarecare eleganţă şi nimic de suflet, niciun tablou, nicio ceramică cumsecade. E păcat că nu se mai premiază saloanele de pictură“, adaugă el.

Întrebări şi răspunsuri
Cum recunoaşteţi un fals de o lucrare autentică?
Un colecţionar urmăreşte artiştii, ajunge să-i cunoască. Cât despre păcălit, eu am impus prestigiu că mă pricep şi sigur că în această perioadă de criză au venit să-mi ofere lucrări false de-ale lui Grigorescu. Eu cred că am greşit de câteva ori. Şi eu sunt tentat, sunt nume care te atrag să iei tablouri dubioase.

Care sunt principalele piedici în artă?
Sunt foarte mulţi artişti care bat la porţile consacrării, dar care n-au cultură, operă, concepţie. Se aşează şi pictează în faţa pânzei pentru el, ca să fie mai original decât cel de alături. Se refugiază într-o pictură fără sensibilitate, fără să se adreseze unui public.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite