Fost ofiţer SPP, condamnat la închisoare cu executare. Două fapte ruşinoase îl vor ţine după gratii

Fost ofiţer SPP, condamnat la închisoare cu executare. Două fapte ruşinoase îl vor ţine după gratii

FOTO: renasterea.ro

Ieşeanul a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce şi-a agresat soţia, a încălcat ordinele judecătoreşti şi a fost prins băut la volan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un fost ofiţer SPP a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, de către magistraţii ieşeni. 

Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Iaşi au respins apelurile formulate în cazul lui Adrian Eugen Costin. „Instanţa respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul Costin Adrian Eugen si de Parchetul de pe lânga Judecătoria Iaşi împotriva Sentintei penale din 8 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, pe care o menţine definitivă”, au precizat magistraţii ieşeni, scrie bzi.ro.

Procesul penal a început în urmă cu doi ani, după ce bărbatul şi-a agresat soţia, iar anchetatorii au precizat că ofiţerul a încălcat ordinul judecătorilor de şapte ori, în lunile martie, aprilie şi iunie 2019. 

„În noaptea de 27 februarie 2019, în jurul orei 2:00, pârâtul Adrian Eugen Costin a apelat telefonic victima de aproximativ 45 de ori. În jurul orei 19:00, pârâtul a împiedicat-o de mai multe ori să conducă autoturismul aflat în mers, punând mâna pe volan şi apăsând în mod insistent pe claxon. Ulterior, în cursul nopţii, după ce iniţial a fost alungat de către poliţişti, pârâtul a revenit la apartamentul în care locuieşte victima împreună cu cei 2 copii minori şi părinţii acesteia. Aflându-se în stare de ebrietate, pârâtul a făcut scandal, bătând în mod repetat în uşă cu pumnii şi picioarele. S-a mai consemnat că victima a fost agresată verbal, fizic şi ameninţată”, au susţinut procurorii.
 
Astfel, instanţa a emis un ordin prin care fostul ofiţer a trebuit să stea, timp de şase luni, la 200 de metri distanţă de reclamantă, reşedinţa şi locul de muncă al acesteia.
 
Bărbatul va sta un an, două luni şi 10 zile la închisoare, după ce judecătorii au luat în calcul şi pedeapsa primită în 2018, la Tribunalul Militar, după ce Costin a fost prins conducând sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe interzise. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările