Ce spune poliţistul de frontieră acuzat de DSP că a ascuns vizitele în cluburi. „Le-am spus întreg traseul, de la început”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul de frontieră neagă acuzaţiile aduse de DSP
Poliţistul de frontieră neagă acuzaţiile aduse de DSP

Poliţistul de frontieră Răzvan M. susţine, într-o discuţie purtată cu reporterul „Adevărul”, că acuzaţiile care i se aduc de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) sunt nefondate. Ofiţerul arată că le-ar fi spus reprezentanţilor instituţiei încă de marţi, 10 martie, când a fost testat, pe unde a mers. Ulterior, când a aflat că este infectat cu Covid-19, spune Răzvan M., ar fi prezentat traseul, din nou, şi în faţa unui medic de la DSP.

Răzvan M. povesteşte că a participat în săptămâna 2-6 martie la un concurs organizat în cadrul Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex), ce a avut loc la Varşovia, capitala Poloniei. 

S-a întors în ţară vineri, 6 martie, fără a avea niciun fel de simptom de boală şi, pentru că nu călătorise într-o zonă de risc, nu a avut nici obligaţia de a se autoizola la domiciliu.

Sâmbătă seară, 7 martie, Răzvan M. a mers mai întâi la sala de fitness Vivertine, unde era organizată o petrecere. Apoi, a încercat să meargă la Fratelli, însă nu a fost lăsat să intre, pentru ca, până spre dimineaţă, să îşi petreacă timpul în Time Out, local din Copou.

„Duminică am primit un e-mail prin care eram informat că o persoană la care am dat interviul a fost diagnosticată pozitiv. Atunci, din spirit civic, m-am autoizolat la domiciliu. Nu am avut un strănut, o tuse, niciun simptom. O secundă dacă aş fi avut vreun simptom m-aş fi izolat înainte de a primi e-mailul”, a spus Răzvan M. 

El mai spune că a doua zi, luni, 9 martie, a încercat timp de „6 sau 7 ore” să ia legătura cu reprezentanţii DSP. „Marţi dimineaţă am fost vizitat de două doamne, care au prelevat probe şi cărora le-am spus întregul traseu, începând de vineri”, a mai povestit poliţistul. Acesta continuă şi spune că miercuri, la ora 15.00, a avut o discuţie cu doctorul Elena Duca, epidemiolog la DSP, fiind informat că testul a ieşit pozitiv. 

„A fost o discuţie de 16 minute cu doamna Duca – de altfel o persoană foarte bine intenţionată. În cadrul discuţiei, i-am dat din nou tot traseul, de-a fir a păr, inclusiv că am fost in Vivertine, după care, în trecere, la Fratelli şi la final la Time Out. Dacă se ajunge la o anchetă penală, această discuţie telefonică poate fi obţinută de autorităţi”, a mai spus bărbatul.

„În momentul de faţă cel mai mult mă interesează să fim cu toţii sănătoşi. Le urez sănătate tuturor cunoscuţilor mei şi să dea Dumnezeu să trecem cu bine peste acest moment”, a încheiat Răzvan M.

Declaraţia sa vine în contradicţie cu o informare oficială a Prefecturii Iaşi care vineri, 13 martie, a precizat că poliţistul de frontieră va fi reclamat penal pentru că ar fi minţit. 

„Sunt în curs de verificare anumite inadvertenţe între declaraţiile făcute de una dintre aceste persoane la primele interviuri din cadrul anchetei epidemiologice şi cele ulterioare, inadvertenţe care au afectat astfel cursul anchetei. La nivelul serviciului juridic al DSP Iaşi urmeaza a se fundamenta o plângere penală în acest sens”, a transmis Prefectura Iaşi.”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite