Ce a păţit un afacerist care a zgâriat o maşină cu cheia. Bărbatul era nervos că autoturismul îi blocase ieşirea din garaj

Ce a păţit un afacerist care a zgâriat o maşină cu cheia. Bărbatul era nervos că autoturismul îi blocase ieşirea din garaj

Maşina zgâriată cu cheia FOTO  vancouversun.com

Judecătorii din Iaşi au concluzionat că o faptă aparent banală, cu care mulţi şoferi din România s-au confruntat, poate fi inclusă în categoria infracţiunilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zgârierea intenţionată a unei maşini a fost pedepsită ca infracţiune de Judecătoria Iaşi, care a considerat că făptaşul poate fi tras la răspundere penală pentru distrugere.

Cel care a fost pedepsit pentru această infracţiune se numeşte Ioan Asaftei şi are 75 de ani. El a primit o amendă penală de 1.800 de lei, fiind obligat şi la plata unor despăgubiri civile, după aproximativ pentru ani de la momentul la care a comis fapta.

A zgâriat un Logan

Pe 17 noiembrie 2014, la orele dimineţii, şoferul păgubit, Adrian Marinescu a parcat o Dacie Logan în dreptul unui garaj ce îi aparţinea lui Asaftei. Acesta din urmă a vrut să iasă cu maşina din garaj, însă nu a putut, deoarece calea de ieşire era blocată de maşina lui Marinescu. Asaftei a mai aşteptat câteva minute, sperând că şoferul Loganului se va întoarce şi va elibera calea de acces.  

„Enervat şi nemulţumit că nu se poate deplasa cu autoturismul, inculpatul s-a apropiat de autoturismul persoanei vătămate şi, cu cheia, a zgâriat mai multe elemente de caroserie, respectiv portiera stânga spate, portiera stânga faţă, aripă stânga spate, capotă motor, portieră dreapta”, au precizat, în motivarea instanţei, judecătorii ieşeni. În acelaşi document se menţionează că Adrian Marinescu s-a întors la scurt timp la maşină şi a fost luat la rost de Asaftei. Tot atunci, şoferul Loganului a văzut că maşina îi fusese zgâriată. A lăsat lipit pe un stâlp numărul său de telefon, cerând detalii de la posibili martori despre incident. O femeie l-a sunat şi i-a spus că maşina i-a fost zgâriată de Ioan Asaftei, motiv pentru care Marinescu a formulat plângere la Poliţie.

În instanţă, Asaftei, care este om de afaceri, a recunoscut că a zgâriat maşina, însă avocaţii săi au invocat că această faptă nu este una cu caracter penal şi că pagubele ar trebui recuperat printr-un proces civil. Judecătorii nu au fost însă de acord şi, pe lângă amenda penală, l-au mai obligat pe Asaftei să plătească şi daune de 2.800 de lei lui Marinescu. Sentinţa nu este definitivă şi a fost atacată deja cu apel.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: