Canabis cultivat în spatele casei, într-o seră. Ce pedeapsă a primit capul familiei pentru trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie din comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, şi-a făcut plantaţie de canabis în spatele casei. În urma percheziţiilor domiciliare au fost ridicate trei kilograme de canabis, dar şi alte materiale folosite în această activitate.

În acest context, procurorii DIICOT Iaşi l-au reţinut 24 de ore pe Adrian Dolniceanu, capul familiei, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Bărbatul a fost eliberat miercuri, 23 octombrie, sub control judiciar. 

Din primele date a reieşit că soţii Dolniceanu, care au şi un copil minor, îşi organizaseră în curtea din spatele casei, în interiorul unei sere construite din lemn şi acoperită cu folie de plastic, o plantaţie ilicită de canabis. 

„Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, cu sprijinul poliţiştilor de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, Alba, Bucureşti şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi", se arată într-un comunicat remis presei. 

Potrivit sursei menţionate, drogurile erau destinate atât comercializării, cât şi consumului personal.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite