Turcia şi Grecia bat litoralul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedorenii preferă să-şi petreacă vacanţa peste graniţe, deşi trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar. În circuitul intern, staţiuni balneo-climaterice precum Felix şi Herculane sunt şi ele, de multe ori, preferate în detrimentul litoralului.

Prima lună de vară este deja la jumătate, iar o parte din hunedoreni au început să uite de stresul de la serviciu şi să plece în concediu. Cum sezonul estival este în plină desfăşurare, încă este timp pentru a vă gândi unde vreţi să vă relaxaţi şi să vă reîncărcaţi bateriile.

Cei care fac planuri preferă destinaţiile cu semnătură străină, în detrimentul celor româneşti. Potrivit operatorilor de turism, locaţii precum Turcia şi Grecia bat de departe litoralul Mării Negre. „Direcţiile în care se îndreaptă hunedorenii sunt alese în funcţie de buget şi de ceea ce şi-au propus să vadă. Cert este că cele mai multe cereri vizează circuitul extern, nu pe cel intern”, a declarat Zenaida Moşneag, directoarea unei agenţii de turism din Deva.

Preţul vacanţei

Exceptând Turcia şi Grecia, la mare căutare este şi Croaţia. Un circuit de zece zile costă între 390 şi 440 de euro, în funcţie de data plecării. Suma include transport cu autocarul, cazare cu mic dejun în hoteluri de două sau trei stele, precum şi un ghid românesc.

Pe plan intern, litoralul românesc este dat la schimb cu staţiunile balneoclimaterice. Locaţii precum Felix şi Herculane sunt mai mult decât potrivite pentru câteva zile de refacere şi tratament. Pentru asta trebuie să scoateţi din buzunar aproape 300 de lei pentru o singură noapte, în situaţia în care doriţi pensiune completă la un hotel de patru stele. Dacă vreţi doar mic dejun, suma se reduce la jumătate, însă doar în cazul în care vă cazaţi în cameră dublă.

Varianta „la cort autohton”, mai ieftină

Nici hunedorenii care nu-şi permit un concediu ca la carte nu renunţă definitiv la vacanţă. Soluţia cea mai simplă constă într-un cort pus în portbagajul maşinii şi un tur al celor mai frumoase zone din judeţ. Pe listă puteţi trece o vizită în Parcul Naţional Retezat, la Lacul Bucura şi la cetăţile dacice.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite