Ioan Cristian, omul care te taie sub limbă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedoreanul de profesie bucătar foloseşte un mijloc inedit de detoxifiere a organismului, pe care l-a învăţat de la un vraci din Răcăştie, de ani de zile.

Totul a început pe vremea când era în clasele primare, când s-a îmbolnăvit de hepatită şi s-a internat la secţia de contagioşi a spitalului municipal. Când a fost externat, i s-a impus regim alimentar, lucru dificil, pentru că îi plăcea foarte mult să mănânce slănină. „În acea vreme, am auzit de un vraci de la Răcăştie. Am mers la el şi pur şi simplu m-a vindecat”, a declarat Ioan Cristian.

A învăţat de la tatăl său

Primul care s-a apucat de această „meserie” a fost tatăl său, însă după ce a făcut armata a început el însuşi să taie oamenii sub limbă pentru a le curăţa sângele, implicit organismul. Cum se procedează? Fiecare dintre noi are sub limbă două vene. La alegerea pacientului, acestea se taie cu lama sau se înţeapă cu bisturiul fie simultan, fie pe rând. „Aceste vene nu au nicio legătură cu restul. Sângele din ele, care este urât mirositor, se coagulează extrem de repede, pacientul nu face hemoragie”, a precizat vraciul.

Şi-a tăiat soţia

În general, pacienţii săi se încadrează  în categoria  40-50 de ani şi sunt atât din judeţul Hunedoara, cât şi din alte părţi ale ţării. Face câteva intervenţii pe săptămână, însă dacă ar fi să adune toate tăierile pe care le-a făcut sub limbă, ar aduna şase ani de experienţă fără nicio reclamaţie. Ca instrumente de lucru, hunedoreanul utilizează lame de ras, sigilate, sau bisturiu. Printre bolile care se pretează la o asemenea intervenţie se numără hepatita, în primul rând, afecţiunile minore ale ficatului, mai puţin ciroza, şi ceea ce ţine de obezitate, problemele legate de colesterol, prea multă sau prea puţină poftă de mâncare. „Cele două vene au aceeaşi valoare negativă ca şi fierea. Prin tăierea sub limbă, obţinem spălarea sângelui, eliminarea acelui sânge închis, care miroase urât şi care e toxic pentru organism”, a adăugat hunedoreanul.

Printre persoanele pe care le-a tăiat sub limbă se numără chiar şi soţia sa. Diane Stoica a avut la un moment dat un chist ovarian. A primit o reţetă care urma să o scape de această problemă, însă doar pe jumătate. După ce a fost tăiată sub limbă, chistul a dispărut.

Întrebări şi răspunsuri
Pe dumneavoastră cine vă taie sub limbă?
Nimeni, pentru că am mare grijă la alimentaţie, mă bazez foarte mult pe fructe şi legume. Dacă va fi cazul, mă voi tăia singur.

La ce interval de timp se poate face o asemene detoxifiere a organismului şi cât durează?
La minimum două săptămâni şi durează 10 minute. Dacă eu tai pe cineva sub limbă, iar persoana respectivă continuă să fumeze, să mănânce alimente pe bază de carne, zahăr şi E-uri, alimente prefabricate, cele două pungi se vor umple la loc. Dacă îţi alimentezi natural organismul, efectul este îndelungat.

Mai aveţi alte mijloace neconvenţionale de îmbunătăţire a sănătăţii?
Da, fac acupunctură cu ace de albine.

Ce-i place
„Îmi place frumosul, natura, culorile, curăţenia şi să îmbin utilul cu plăcutul”, a spus Ioan

Ce nu-i place
„Nu-mi place CNA-ul, aş vrea să se pună la punct un CNA al străzii. Nu-mi place atunci când o femeie cu un copil mic trece strada, iar tinerii de lângă ea vorbesc obscen. Nu-mi plac persoanele care scuipă, mânâncă seminţe în public, nu ţin la sănătatea lor şi înţeleg greşit sensul cuvântului libertate”, a spus Ioan.

Profil
Născut. 19.12.1967, Hunedoara.
Studii. Grupul Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice Hunedoara, cursuri de profil.
Familie. Căsătorit.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite