Hunedoara: Oraşul pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante ştiri din ediţia locala a cotidianului „Adevărul de Seară“.

ASTĂZI, ORA 3:00
Vijelie şi furtuni peste judeţ


Meteorologii au emis cod galben de ploi şi furtuni pentru 21 de judeţe, printre care şi Judeţul Hunedoara.  Avertizarea a intrat în vigoare astăzi şi expiră pe 23 iunie, la ora 21.00.  Ploile vor avea caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi  25 de litri pe metru pătrat.

ASTĂZI, ORA 8:00
Film porno cu minori pe Net


Poliţiştii din Uricani s-au autosezizat în cazul unui filmuleţ în care sunt imortalizate momente dintr-o partidă de sex în care protagonişti sunt un băieţel de 11 ani şi o fetiţă de 8 ani din localitate. Poliţiştii încearcă să identifice copii şi persoanele care au postat filmul pe Internet.

ASTĂZI, ORA 10:00
Înşelăciune cu adidaşi


Doi tineri în vârstă de 19 ani  din Simeria sunt cercetaţi de poliţişti după ce au vândut mai multe perechi de încălţăminte sport uzată prin intermediul unui site. Ancheta a demarat în urma sesizărilor venite din partea celor înşelaţi care erau convinşi că au achiziţionat încălţăminte nouă.

ASTĂZI, ORA 11:00
S-a sinucis aruncându-se de la etaj


Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Petroşani s-a sinucis aruncându-de de la etajul IV. Potrivit poliţiştilor tânărul era băut şi a hotărât să-şi pună capăt zilelor după o serie de certuri cu familia. Deşi s-a aruncat în gol în timpul nopţii, tatăl său a anunţat poliţia abia a doua zi dimineaţa.

ASTĂZI, ORA 8:00
Vînătoare ilegală de porc mistreţ


Trei hunedoreni sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi transportând un porc mistreţ cu un tractor. Animalul fusese împuşcat pe raza fondului de vânătoare al comunei Bătrâna. În urma percheziţiei asupra celor trei s-au găsit două arme letale deţinute ilegal.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite