Doctoriţa de la ATI care a demisionat de teama Covid 19 şi-a găsit un nou loc de muncă. Unde va profesa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lorena Ehim. FACEBOOK.
Lorena Ehim. FACEBOOK.

Lorena Ehim, medicul şef de la ATI Orăştie, care a demisionat de teama infecţiei cu Covid 19, şi-a găsit un nou loc de muncă.

Lorena Ehim, doctoriţa care a condus secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului municipal Orăştie, dar a demisionat de teama unei infecţii cu Covid, va fi angajată cu normă întreagă la Spitalul municipal Lupeni, o unitate medicală suport Covid, unde sunt zeci de pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus.

Informaţia a fost confirmată de Carmen Misaroşi, managerul instituţiei medicale din Lupeni, care a precizat că, oricum, Lorena Ehim făcea gărzi la spital. Medicul va profesa de luna viitoare la Spitalul Municipal Lupeni, un spital declarat prin ordin al Ministrului Sănătăţii, spital de suport Covid-19, unde sunt internate, circa 30 de persoane confirmate pozitiv cu Covid 19.

„Da, dar nu văd care este problema. Nu, nu am avut probleme cu doamna doctor niciodată. De foarte mult timp face gărzi şi nu am avut niciodată nicio problemă”, a declarat, Carmen Misaroşi, potrivit informatiavj.ro.

La sfârşitul lunii martie, doctoriţa, împreună cu alte cinci asistente şi şase infirmiere de la ATI Orăştie şi-au înaintat demisiile conducerii spitalului.

lorena

„Nu sunt optimistă deloc pentru că ştiu cum stau lucrurile şi ştiu că suntem trimişi la moarte cu mâinile goale. Din păcate nu se fac testări decât în anumite situaţii, nu avem o situaţie clară. Eu sunt în izolare pentru că am intrat în contact cu o persoană posibil-contaminată la care are recoltat tester, dar nu ştiu rezultatul. Aştept să văd – mor, nu mor, cum mă mai simt. Din păcate se încearcă cumva nişte muşamalizări – cred, ascunderi de cazuri. Aşa am senzaţia. Nu e ceea ce ar trebui să fie şi noi suntem aruncaţi în cuşca cu lei – ca nişte bucăţi de carne. Noi am considerat la Orăştie că nu putem să ne ducem către moarte cu mâinile goale”, dclara atunci Lorena Ehim. În aceeaşi zi, toate celelalte angajate de la ATI şi-au retras demisiile. Medicul şef nu a revenit asupra intenţiilor sale.

foto lorena ehim

Explicaţiile spitalului
Spitalul municipal Orăştie a publicat, în 1 aprilie, următoarele precizări. „Este adevărat că 5 asistente şi 6 infirmiere şi-au înaintat demisiile şi în urma discuţiilor purtate cu acestea, toate au revenit asupra deciziei. Temerile de îmbolnăvire le-au indus panica, necunoscând de fapt situaţia stocurilor de materiale de protecţie. Le-au fost comunicate situaţiile reale, ceea ce a şi îndepărtat aceste temeri. Toată echipa regretă situaţia, însă suntem o echipă şi mergem mai departe împreună. Doamna doctor a decis să păstreze valabilitatea demisiei, nu din motive de echipare ci din motive personale fundamentate şi care efectiv au împiedicat-o să meargă mai departe. Când eşti în situaţia de a alege între viaţa copilului şi carieră, cred că, majoritatea dacă nu cumva toţi, am fi ales la fel.  E adevărat că acest act a luat prin surprindere pe toată lumea, dar doamna doctor şi-a manifestat regretul lipsei de comunicare astfel încât spitalul să nu treacă prin astfel de momente.  Întreaga echipă are suportul nostru şi la fel şi doamna doctor cu care am colaborat şi lucrat foarte bine mai bine de 5 ani”, informa conducerea unităţii medicale.


Mai puteţi citi şi:

Asistentele din ATI Orăştie şi-au retras demisiile. Doctoriţa rămâne pe poziţii: „Nu am pentru ce să dau explicaţii”

Toate cadrele medicale de la ATI Orăştie şi-au depus demisiile: „Suntem trimişi la moarte cu mâinile goale”

VIDEO Revolta din Hunedoara a băgat un cartier în izolare. Mărturii de pe strada „militarizată”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite