Seminarul Teologic, 100% procentaj de promovabilitate la bacalaureatul de toamnă. Vezi topul liceelor din Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seminarul Teologic Ortodox “Teoctist Patriarhul” din municipiu este singurul liceu giurgiuvean care a avut o rată a promovabilităţii de 100% la sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2011. Cei nouă absolvenţi ai clasei a XII-a care au picat în vară au reuşit să obţină notă de trecere.

Dacă la sesiunea din vară judeţul Giurgiu a reuşit contraperformanţa de a intra în topul ruşinii din cauza Grupului Şcolar “Miron Nicolescu” care a avut promovabilitate 0 la examenul de bacalaureat, giurgiuvenii au intrat după sesiunea de toamnă în clubul select al judeţelor care au un cel puţin un liceu cu promovabilitate 100%.

“Minunea” s-a produs la Seminarul Teologic Ortodox “Teoctist Patriarhul”, toţi cei 9 candidaţi care au susţinut cea de-a doua sesiune a Bac-ului reuşind să promoveze examenul.

Află aici nota pe care ai obţinut-o la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului 2011

Rata de promovabilitate în judeţul Giurgiu la sesiunea din toamnă a bacalaureatului este de 38,83%

Rezultate Bac 2011, sesiunea de toamnă: Află pe adevarul.ro notele de la Bacalaureat din judeţul Giurgiu

CITEŞTE ŞI: A luat nota şase la matematică după ce în vară a primit doar 2,20

Înaintea soluţionării contestaţiilor, Seminarul Teologic este urmat în topul promovabilităţii de Grupul Şcolar Mihăileşti, 13 dintre cei 15 candidaţi luând notă de trecere (86,66%) şi Colegiul Naţional “Ion Maiorescu” din Giurgiu acolo unde 17 dintre cei 22 de candidaţi reuşind să treacă “testul maturităţii” (77,27%).

Pe locurile 4-5 se clasează Grupul Şcolar “Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale (68,88%) şi Liceul Teoretic “Nicolae Cartojan” din Giurgiu (43,44%).

La polul opus se află Colegiul Tehnic Naval “Viceamiral Ioan Bălănescu” acolo unde numai 17 dintre cei 118 candidaţi reuşind să promoveze examenul (14,40%).

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite