NEMULŢUMIRE: 13 giurgiuveni au reclamat băncile pentru actele adiţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi debitori la unităţile bancare din Giurgiu au depus sesizări la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor, nemulţumiţi de actul adiţional impus de bănci la contractele de credit.

În numai câteva zile, 13 reclamaţii privind alinierea contractelor de credit la prevederile OUG 50/2010 au fost înregistrate la Comisaritul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Giurgiu (CJPC). În timp ce unii spun că nu au primit actul adiţional prin care creditorul trebuie să alinieze contractului de credit, alţii spun că nu l-au semnat.


„Termenul acordat creditorilor pentru alinierea contractelor s-a încheiat. Obligaţia de notificare a fost în sarcina exclusivă a creditorului, acesta trebuie să demonstreze că a depus toate diligenţele să informze clienţii. Din acest moment, se vor aplica sancţiuni creditorilor care nu pot face dovada că au transmis consumatorilor actele adiţionale. Băncile care mai au contracte în derulare cu prevederi contrare OUG 50/2010 vor fi sancţionate”, se specifică într-un comunicat al CJPC Giurgiu.


Reprezentanţii instituţiei spun că nu este obligatoriu ca debitorii să semneze actul adiţional propus de bancă, dar îi sfătuiesc să conteste documentul înainte ca banca să reacţioneze.
Cei care au semnat documentul fără să-i acorde atenţie vin acum să se plângă la CJPC. Pentru a depune o reclamaţie, giurgiuvenii au nevoie de copii ale contractului de credit, actelor aditionale, extraselor de cont şi/sau chitanţelor, notificărilor şi răspunsurile primite.
„Reclamaţiile giurgiuvenilor care ne-au cerut ajutorul au fost înregistrate, sunt cercetate şi pe măsură ce se obţin toate informaţiile vor fi date şi soluţiile”, precizează reprezentanţii CJPC.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite