FOTO La un pas de tragedie. O handbalistă a leşinat în timpul jocului după ce a fost lovită cu mingea în gât de o adversară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Momente dramatice sâmbătă seară la meciul de handbal feminin dintre CSM Dunărea Giurgiu şi HC Danubius Galaţi. Portarul echipei gazdă, Roxana Lifu (18 ani), şi-a pierdut cunoştinţa după o lovitură cu mingea în gât.

Incidentul a avut loc în minutul 50, pe un contraatac al oaspetelor, la scorul de 16-21.

Mirabela Cricleviţ, una dintre cele mai experimentate handbaliste de pe teren, a şutat puternic la poartă iar mingea a lovit-o sub bărbie pe Roxana Lifu.

Adolescenta din poarta Dunării şi-a pierdut cunoştinţa pe loc spre uluiala spectatorilor.

Asistenta prezentă la meci i-a acordat tinerei primul ajutor, evitând astfel o tragedie.

Şi-a pierdut cunoştinţa de două ori

După aproximativ trei minute, Roxana Lifu şi-a revenit fiind sprijinită de asistentă şi o coechipieră. A reuşit să facă numai doi paşi după care a căzut din nou pe parchet, leşinând a doua oară.

Şi de această dată asistenta Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu a reuşit să o aducă pe fată în simţiri.

Roxana Lifu a fost purtată pe braţe în afara terenului, iar după câteva momente şi-a revenit şi a privit restul meciului de pe banca de rezerve.

Până la incidentul nefericit, Roxana Lifu a fost cea mai bună jucătoare a formaţiei gazdă.

Mai mult, aceasta a mai avut nevoie de îngrijiri medicale în două rânduri: o dată după o minge recepţionată în figură, apoi după o întindere la piciorul stâng.

„A fost lovită puternic în gât şi a rămas fără aer după care a leşinat. Din fericire doamna de la Ambulanţă a intervenit imediat şi a reuşit să o facă să-şi revină” a declarat după meci Virgil Georgescu, antrenorul gazdelor.

Echipa de handbal feminin CSM Dunărea Giurgiu a pierdut sâmbătă, 9 noiembrie, pe teren propriu, cu scorul de 20-30, meciul disputat în compania celor de la HC Danubius Galaţi, contând pentru etapa a VIII-a a Diviziei A (Seria A).
 

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite