"Dubla" lui Marian Florea îngenunchează Gloria Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astra II Giurgiu
Astra II Giurgiu

Echipa de fotbal Astra II Giurgiu a învins vineri, 20 aprilie, în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia Gloria Buzău, în primul joc al etapei cu numărul XXII din Liga Secundă de Fotbal (Seria I). Eroul giurgiuvenilor a fost Marian Florea care a reuşit ambele goluri ale formaţiei sale.

Băieţii antrenaţi de Ioan Tătăran au dat senzaţia că se simt mai bine în partidele din deplasare, câştigând al treilea meci "afară" din cele patru deplasări.

Diferenţa din clasament dintre cele două formaţii s-a văzut şi pe teren, mai ales în prima repriză, atunci când giurgiuvenii au atacat în permanenţă şi au reuşit să marcheze două goluri. Marian Florea a deschis scorul în minutul 14 după o gravă eroare a fundaşului central Berceanu, zece minute mai târziu buzoienii egalând prin Jercălău.

Scorul final a fost stabilit în minutul 32 prin acelaşi Florea care a reluat în plasă, cu călcâiul, o centrare excelentă de pe partea dreptă, de la Florin Achim.

În urma acestei victorii, Astra II Giurgiu a acumulat 32 de puncte cu care a urcat pe locul 7 al clasamentului Seriei I. Următorul joc al giurgiuvenilor ar fi trebuit să aibă loc miercuri, 25 aprilie, pe teren propriu, cu FC Snagov, însă echipa ilfoveană s-a retras din campionat astfel că Astra II va câştiga cu 3-0 la "masa verde".

------------------------------------------------------------------------------------

Primul meci al rundei cu numărul XXII din Liga Secundă de fotbal (Seria I) aduce faţă în faţă formaţiile Gloria Buzău şi Astra II Giurgiu. Partida începe la ora 16.00 şi va fi transmisă în format livetext pe giurgiu.adevarul.ro.

Despărţite în clasament de 12 puncte, cele două echipă se confruntă cu mari probleme de lot. Pentru Gloria Buzău (locul 15) nu vor putea evolua cei mai experimentaţi jucători din lot: Horovei şi Iordache  în timp ce Astra II Giurgiu (locul 9) Şanţmare, Marcu, Bănaru şi Tigoianu sunt accidentaţi.

GLORIA BUZĂU: Sârbu (cpt.) – Cucu, Murdărea, Berceanu, M. Olteanu - Ursu, Jercălău, Stroe, Puşcaş, L. Alexandru – Luiceanu. Antrenor: Mihai CIOBANU
ASTRA II GIURGIU: Gavrilaş – C. Gheorghe (cpt.), Moroiţă, Nogo, S. Constantin – F. Achim, V. Dinu, Ochia, M. Florea – D. Gafiţa, Fertea. Antrenor: Ioan TĂTĂRAN

min. 1: Arbitrul băcăuan Emil Voicu a fluierat începutul partidei;

min. 7: Gafiţa şutează din întoarcere mult peste poarta Gloriei;

min. 11: Jercălău reia cu capul fix în braţele lui Gavrilaş;

min. 14: Achim ratează uluitor din cinci metri după o lovitură liberă executată de Silviu Constantin;

min. 14: 0-1: Insistenţa giurgiuvenilor dă roade pe tabela de marcaj. Marian Florea şutează din interiorul careului, Sârbu respinge în faţă, Berceanu luftează, mingea ajunge la acelaşi Florea care înscrie cu un şut violent.

min. 18: Ursu este aproape de egalare însă şutează alătur;.

min: 21: Florea se precipită în faţa porţii şi ratează "dubla";

min. 24: 1-1! Jercălău egalează cu un şut de la aproximativ 25 de metri care a prins pământul în faţa lui Gavrilaş;

min. 32: 1-2! Marian Florea reuşeşte dubla după o execuţie de mare jucător. Mijlocaşul Astrei II l-a umilit pe Sârbu, reluând cu călcâiu pasa excelentă a lui Achim;

min. 42: Gafiţa ratează o nouă ocazie pentru Astra II, reluând peste poarta lui Sârbu după o pătrundere superbă a lui Achim;

min. 45: Ochia recuperează în jumătatea proprie, îi pasează lui Achim, acesta trimite în stânga pentru Florea care pasează îb careu pentru Fertea însă un fundaş buzoian are prim-planul şi respinge.

PAUZĂ

min. 46: A început repriza secundă;

min. 49: Olteanu şutează puternic din afara careului, Gavrilaş plonjează şi acordă corner;

min. 50: Schimbare la Gloria Buzău: Iese Luiceanu şi intră Mbella;

min. 57: Cătălin Gheorghe primeşte primul cartonaş galben al jocului;

min. 61: Câte o modificare în fiecare echipă: Martinescu intră în locul lui Fl. Alexandru la gazde, în timp ce la Astra II Giurgiu a ieşit Silviu Constantin (accidentat) şi a intrat Burlacu.

min. 69: Nogo primeşte doar galben după o intrare urâtă la Mbella;

min. 70: Mbella marchează însă golul este anulat pentru un ofsaid uriaş;

min. 70: Ultima schimbare la Gloria Buzău: Stroe îi lasă locul lui Niţor;

min. 71: Berceanu primeşte galben;

min. 75: Ciprian Ursu şutează de la marginea careului, mingea dă senzaţia că îl va depăşi pe Gavrilaş însă portarul Astrei II reţine;

min. 76: Acelaşi Ursu reia în forţă, Gavrilaş prinde;

min. 78: Rotaru intră în locul lui Gafiţa şi primeşte cartonaş galben după câteva secunde pentru o intrare neglijentă;

min. 80: Fundaşii Astrei II ies greşit la ofsaid, Puşcaş rămâne ăn careu însă reia din unghi peste poartă;

min. 87: Şut Florea, Sârbu prinde mingea;

min. 89: Gavrilaş şi Florea primesc cartonaş galben pentru trageri de timp;

min. 90: Mbella îl faultează dur pe Nogo şi vede galben;

min. 90+1: Marian Stan intră la giurgiuveni în locul lui Viorel Dinu;

min. 90+3: Murdărea primeşte galben.

FLUIER FINAL: Astra II câştigă meritat şi urcă pe locul 7 în clasament, acumulând 32 de puncte.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite