Un nud de Tonitza, estimat la 160.000 de euro, va fi expus la Galaţi alături de alte lucrări ale unor pictori cunoscuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest nud este una dintre cele mai reprezentative realizări din ultimul an de viaţă al pictorului - 1938 -, dar şi din întregul ciclu de lucrări ale sale în care Balcicul şi-a relevat motivele cele mai puternice.

Lucrarea "Afizé", semnată de Nicolae Tonitza, va fi scoasă la vânzare în cadrul Licitaţiei de Orientalism organizate de casa Artmark pe 17 iulie, la Mamaia, având o estimare cuprinsă între 90.000 şi 160.000 de euro, se arată pe site-ul casei de licitaţii.

Arta românească revine pe litoralul autohton, într-o nouă ediţie Artmark a Licitaţiei de Orientalism, ce va avea loc pe 17 iulie, la Hotelul Vega din Mamaia, începând cu ora 20.30.

În cadrul Licitaţiei de Orientalism ediţia 2011, iubitorii de artă au ocazia de a-şi îmbogăţi colecţiile cu opere fermecătoare, care transmit dragostea pentru ţinuturile orientale, realizate de artişti precum Nicolae Dărăscu, Iosif Iser, Kimon Loghi, Samuel Mützner, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza şi mulţi alţii.

Selecţia constă în 79 de lucrări, estimate la o valoare totală de aproape 1 milion de euro, realizate de artişti români reprezentativi şi care înfăţişează fascinaţia pentru exotismul oriental, regăsit fie mai aproape, în satele şi plajele Dobrogei, fie în călătoriile care i-au purtat pe aceştia în Asia sau Africa.

Dintre acestea se remarcă picturile de mari dimensiuni "Interior tătăresc", semnată de Iosif Iser (valoare estimativă 20.000 - 40.000 de euro), şi "Vedere asupra Balcicului", de Nicolae Dărăscu (valoare estimativă 14.000 - 20.000 de euro).

O altă operă foarte importantă care va fi scoasă la licitaţie este cea mai mare pictură cunoscută a lui Constantin Artachino (158,5 x 200 cm), intitulată "Scenă din Dobrogea".

Peisajul dobrogean, unul dintre temele preferate ale artistului, se alătură portretelor de turci şi turcoaice pe care le-a observat în numeroasele călătorii la Turtucaia.

Realizată într-o etapă a vieţii lui Constantin Artachino puternic zdruncinată în plan personal - disputa şi despărţirea definitivă de bunul său prieten Ştefan Luchian, la care s-a adăugat destrămarea celei de-a doua căsătorii -, "Scenă din Dobrogea" ilustrează un univers protejat, în care relaţiile între oameni se desfăşoară după legi ancestrale.

Pictura a participat la Expoziţia Tinerimii Artistice din 1934, fiind printre cele mai scumpe dintre sutele de lucrări expuse atunci. În prezent, opera este estimată la o sumă cuprinsă între 55.000 şi 75.000 de euro.

Toate loturile licitaţiei vor fi prezentate în cadrul unor expoziţii special organizate pentru iubitorii de artă de pe malurile Dunării şi ale Mării Negre. Aceştia pot admira opere de artă de valoare patrimonială, înainte ca ele să intre în alte colecţii particulare, în cadrul Licitaţiei de Orientalism de la Mamaia.

Astfel, în perioada 8 - 9 iulie, tablourile vor fi expuse la Hotelul Delta din Tulcea, urmând ca, pe 10 - 11 iulie, să ajungă la Galaţi (Hotel Galaţi). Atât în Tulcea, cât şi în Galaţi va avea loc câte un vernisaj, pe data de 8 iulie, respectiv, 10 iulie, la ora 12.00, la care vor participa oficialităţi locale.

Picturile vor pleca apoi spre Bucureşti (12 - 14 iulie), la sediul Artmark, ultima oprire a caravanei expoziţionale, înainte de a ajunge la destinaţia finală, Hotelul Vega din Mamaia (15 - 17 iulie). Expoziţiile pot fi vizitate gratuit în locurile menţionate, între orele 11.00 - 21.30.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite