Simbolul antivacciniştilor din Italia vrea să emigreze în România. Michele Mancini a rămas şomer pentru că nu s-a vaccinat

Simbolul antivacciniştilor din Italia vrea să emigreze în
România. Michele Mancini a rămas şomer pentru că nu s-a vaccinat

Michele Mancini FOTO torino.corriere.it

Michele Mancini, un şofer italian de 52 de ani, a rămas fără serviciu pentru că nu vrea să se vaccineze. Se gândeşte să plece din Italia şi să se stabilească în Croaţia sau România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Michele Mancini este un simbol al antivacciniştilor din Italia. Bărbatul, şofer de profesie, a rămas fără loc de muncă după ce a refuzat să se vaccineze. Şi pentru că nu are de gând să facă acest pas, nu-şi mai găseşte un job de mai bine de trei luni. 

„În opinia mea, decretul guvernamental este neconstituţional. Nu sunt împotriva vaccinului, dar cred că nu este legal să forţezi pe cineva să se vaccineze. Am creier şi pot decide ce să fac cu viaţa mea”, a declarat bărbatul pentru  Corriere della Sera.

El spune că a luat decizia de a nu se vaccina pe 15 octombrie 2021, în deplină cunoştinţă de cauză. Ştia care vor fi repercusiunile. Faptul că a fost dat afară de firma la care lucra şi nu îşi găseşte un alt loc de muncă de mai bine de trei luni nu l-a descurajat. Dimpotrivă, l-a îndârjit şi mai tare.

Michele Mancini spune că economiile strânse de-a lungul timpului l-au ajutat să supravieţuiască până acum fără prea mari probleme. Pentru viitor, dacă situaţia din Italia nu se va îmbunătăţi, bărbatul se gândeşte să vină în România.

„Am economisit bani şi pentru moment supravieţuiesc. Eu şi soţia mea am convenit de comun acord să nu ne supunem. E o obligaţie care, în opinia mea, este incorectă şi ilegală. Dacă asta ar continua, aş putea pleca şi din Italia, poate în Croaţia sau România”, a declarat Mancini pentru Corriere della Sera.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Zece motive ale nevaccinării, constatate de un medic epidemiolog. Cum s-a ajuns la „vaccinul te lasă impotent“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările