FOTO Povestea tristă a cramei în care George Enescu le cânta cândva la pian răniţilor de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre Crama de la Iveşti, deţinută cândva de generalul Eremia Grigorescu, apoi de Theodor Balş, caimacam al Moldovei, iar acum este în proprietatea urmaşilor generalului.

Crama de la Iveşti aparţine Arianei Grigorescu Negropontes, soţia celebrului fotograf Dan Grigorescu Negropontes. Femeia, în vârstă de peste 80 de ani, locuieşte astăzi în Franţa şi din cauza vârstei înaintate vizitează extrem de rar România.

Povestea cramei se leagă de începutul Primului Război Mondial. Crama a aparţinut unui moşier, pe nume Economu, apoi moştenitorilor lui Theodor Balş, fost caimacam al Moldovei, si apoi familiei generalului Eremia Grigorescu. Totul a fost naţionalizat, pus la pământ după '90 şi adus într-o stare jalnică. 

Întregul imobil, compus din cramă, pavilion administrativ, atelier cu garaj şi chiar magaziile din lemn, care au servit în timpul primei conflagraţii mondiale drept adăpost pentru soldaţii răniţi, fiind transformate în spitale de campanii, merită să fie păstrate, conservate şi valorificate, nu numai din punct de vedere funcţional, ci şi turistic. Încărcătura istorică a imobilului se pretează chiar la amenajarea unor spaţii muzeistice.

Aici era cândva magazia cramei. Foto: Marius Mitrof

image

Construită între 1914 – 1916, clădirea este încă în picioare, iar printre piesele istorice menţionăm pianul la care a cântat aici Enescu, în prezent la reparaţii în Franţa. Acolo exista un micromuzeu care conţine, printre altele, şi sabia generalului Eremia Grigorescu, fotografii şi documente.

Modernizarea costă foarte mult

Moştenitorul lui Eremia Grigorescu ar vrea să îl restaureze şi să îl facă funcţional, dar nu are cu ce.
Clădirea depreciată, nu este pe lista monumentelor istorice, de aceea ar trebui făcute întâi demersuri în acest sens, pentru a putea beneficia de finanţări UE.

Proprietarul a investit ceva bani, dar insuficient pentru renovarea totală a clădirii. Foto: Marius Mitrof

image

„Am discutat cu administratorul imobilului pentru a lua legătura cu proprietarul imobilului, moştenitorul familiei generalului Eremia Grigorescu şi să-i propună clasarea imobilului ca monument istoric nu numai pentru memoria acestuia, ci şi pentru arhitectura deosebită. În acest mod ar putea accede cu uşurinţă la fondurile europene în vederea restaurării lui, bineînţeles cu introducerea acestuia în circuitul public, dacă se vor accesa fonduri pe turism, sau reabilitarea imobilului cu angajare de personal, dacă acesta ar deveni sediul unui IMM. Atât timp cât imobilul nu este monument istoric şi este deţinut de o persoană fizică, întreaga cheltuială cu întreţinerea acestui spaţiu îi revine, în întregime proprietarului, fiind o povară mult prea mare pentru umerii peste care s-au aşternut decenii de viaţă; spune Marius Mitrof, consilier principal la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi.

image

„Din 2002, in momentul in care au aflat ca a fost revendicata crama si domeniul, firma care functiona in spatiul respectiv nu a mai investit nimic. In 2003 a inceput procesul. Pana la retrocedare si predarea efectiva a terenului si cladirilor, totul ajunsese asa cum le-am vazut. Din fonduri proprii se incearca o stopare a degradarii constructiei cramei , a pavilionului administrativ si al atelierului, in sensul ca se incearca o conservare a cladirilor. Proprietarul, in varsta de 80 de ani, cauta inca solutii pentru a salva acest imobil si a-l face functional”, spune la rândul lui Viorel Anghel, administratorului domeniului de la Iveşti.

De-a lungul timpului, moştenitorul a vândut podgoria ca să mai întreţină terenul pe care se afla crama. Au mai rămas doar crama şi magaziile în care au fost spitalele de campanie în Primul Război Mondial.

image

Magaziile încă mai există şi sunt şi ele într-o stare deplorabilă, dar stilul de construcţie, care încă se mai păstrează, arată măiestria şi simţul de răspundere cu care au fost ridicate.

CITEŞTE ŞI:

FOTO Singura femeie care conduce un Scaun al Ordinului Cavalerilor Vinului European: "Românii nu au cultura vinului!"

Sfaturi pentru masa de Paşte: ce vinuri alegem în funcţie de bucatele pe care le mâncăm

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite