O gălăţeancă riscă puşcăria pentru vânzarea de haine contrafăcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marfa expusă avea preţul sub cel al pieţii Foto: Bogda Dimofte
Marfa expusă avea preţul sub cel al pieţii Foto: Bogda Dimofte

M.B., în vârstă de 46 ani, din Galaţi, a fost descoperită  de către ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, din cadrul  Inspectoratului de Poliţie al judeţului Galaţi, că vindea haine contrafăcute, purtând emblema unei firme recunoscute.

Prin intermediul firmei pe care o administra, M.B. comercializa articole vestimentare purtând denumirea unei mărci celebre de încălţăminte, marcă înregistrată, fără consimţământul titularului. Preţul hainelor era mult inferior produselor originale.

“Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Galaţi au efectuat verificări pe linia respectării prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice”, a declarat Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Administratorei firmei i s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor legii privind mărcile şi indicaţiile geografice.

“Celei în cauză i s-a întocmit dosar penal, fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul marcii înregistrate, fapta prevăzuta şi pedepsita de art. 83 alin. (1) lit. b) din Legea 84/1998”, a mai spus Cristina Tatulici.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite