Monster truck show la Galaţi: Godzila şi Samson se pun pe strivit Dacii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie de cascadori nemţi va veni în acest week-end la Galaţi cu un număr senzaţional de cascadorii auto

Întoarceri periculoase, derapaje controlate şi automobile scoase din uz strivite sub greutatea unor „monştri" auto, toate îi vor ţine pe spectatori cu sufletul la gură.

„Vor fi şi acrobaţii, curajoşii membri ai trupei «Alexis» arătând publicului - fără trucaje şi fără echipamente speciale de protecţie - cum se trece prin foc, cum se poate intra cu o Dacie veche în alte 3-4 maşini fără a păţi nimic", spune organizatorul show-ului, Mircea Robu.

Cele mai curajoase doamne vor avea ocazia să urce alături de cascadori şi să tremure puţin la mersul în echilibru pe două roţi.

Momentul de maximă tensiune va fi cu siguranţă cel în care „monştrii" Samson şi Godzila, doi mastodonţi cu roţi mai înalte decât un om obişnuit, vor „strivi fără milă câteva Dacii aduse direct de la REMAT.

„De altfel, cei de la REMAT ne-au împrumutat aceste maşini cu o singură condiţie: să le dăm înapoi cât mai împachetate", spune râzând MirceaRobu.

Publicul va putea vedea tot spectacolul de pe o tribună special amenajată, toată arena urmând să fie îngrădită cu un gard de protecţie.

Spectacolele vor avea loc sâmbătă, duminică şi luni de la ora 17.00 în parcarea supermarketului Real. Preţul unui bilet este de 30 de lei pentru copii şi 35 de lei pentru adulţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite