INTERVIU Constantin Frosin, scriitor, traducător, profesor universitar: „Noi, românii, avem o problemă cu recunoaşterea meritelor cuiva“

Constantin Frosin FOTO Costel Crângan

Profesorul universitar Constantin Frosin a tradus în limba franceză peste 200 de opere ale literaturii române, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi traducători români în viaţă. A scris 40 de cărţi  - de la studii filologice la poezie - pe care le-a publicat în ţară şi în străinătate. Paradoxal, majoritatea recunoaşterilor pentru munca lui sunt pe plan internaţional, în România fiind aproape necunoscut.

Dacă rosteşti în România, în afara mediului academic, numele profesorului Constantin Frosin, puţini sunt cei care vor şti despre cine este vorba. Nu de alta, dar profesorul universitar gălăţean în vârstă de 66 de ani a rămas în România, ţara în care trăieşte majoritatea timpului, într-un paradoxal şi nemeritat anonimat, deşi cele mai prestigioase instituţii ştiinţifice şi culturale din Europa îi recunosc şi îi recompensează meritele.

Născut la 12 octombrie 1952 în Herăstrăul Vrancei, Constantin Frosin şi-a legat însă destinul de Galaţi, loc unde trăieşte (aproape) permanent de când a absolvit, în 1976, Facultatea de limbi romanice, clasice şi orientale, secţia franceză-italiană, de la Universitatea din Bucureşti.

Este doctor în filologie (cu o teză impresionantă, intitulată „Schimbarea limbii nu înseamnă schimbarea scriiturii“, coordonator al tezei fiind academicianul Eugen Simion), iar în ultimele decenii a fost mentorul a numeroase generaţii de studenţi la litere la Universităţile „Dunărea de Jos“ şi „Danubius“.

Are peste 200 de lucrări traduse din română în franceză, cele mai multe dintre ele opere ale literaturii române, publicate de edituri prestigioase din Franţa. A scris 40 de cărţi, de la cercetări lingvistice şi până la poezie, publicate în română şi în franceză. Este inclus în circa 40 de antologii naţionale şi europene, a fost publicat în peste 600 de reviste francofone şi este membru al aproape o sută de organizaţii şi asociaţii internaţionale, printre care  Societatea Poeţilor şi Artiştilor din Franţa (SPAF), Asociaţia Internaţională a Scriitorilor de Expresie Franceză (ADELF), membru corespondent al Academiei Europene, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi foarte multe altele.

Are la activ sute de premii şi de recunoaşteri internaţionale. Este Ofiţer al Ordinului Francez al Artei şi Literelor (2009), Comandor al Ordinului „Laurii Academici“ (2004), distins de Parlamentul European cu „Trophée Gerner“ (1995), medaliat cu aur al Academiei Franţei (1999), laureat al Fundaţiei Culturale Europene (2012), câştigător al titlului de „Best Scientist of the World 2014“, în domeniul Filologie, acordat de Universitatea din Cambridge

Constantin Frosin (în stânga) la Gaudeamus FOTO Colecţia personală/ibooksquare.ro

În 2018, Constantin Frosin a reuşit să devină primul român care a câştigat două premii internaţionale de căpătâi acordate de Societatea Poeţilor Francezi (SPF). După „Premiul European de Poezie – Virgile“ (luat în 2003), el a reuşit în iunie să obţină şi „Premiul European de Traducere – Horace“.

„Weekend Adevărul“: De unde vine această pasiune pentru limbi străine?

Constantin Frosin: Pentru că vin dintr-o familie cu respect special pentru limbă şi cultură. Tatăl meu a fost profesor şi cred că de la el am moştenit curiozitatea pentru subtilităţile limbii române şi pentru a descifra originile şi înrudirile ei.

De ce franceza?

Nu este doar franceza. Evident, limba, literatura şi cultura franceză sunt fundamentale pentru mine, însă sunt vorbitor şi traducător şi de italiană şi de engleză. Mă descurc bine şi în germană, spaniolă şi rusă, de asemenea.

Este Franţa un „El Dorado“ personal pentru dumneavoastră?

Se poate spune şi aşa. Franţa s-a pliat cel mai bine pe ambiţia mea de a folosi fiecare clipă din viaţă pentru a genera ceva important. Este, dacă vreţi, un pariu personal. Spre deosebire de alţii, am preferat să nu-mi irosesc timpul cu politica – nu am fost şi nici nu am de gând să fiu membrul vreunui partid – nu am pasiuni excentrice. Studiez până la disecţie limba română şi limba franceză, încerc să-i fac pe francezi să vibreze la capodoperele autorilor români, mă străduiesc să îi fac pe oameni să înţeleagă sensul cuvintelor. Urăsc analfabetismul funcţional al celor care recită cuvintele fără a le şti pe deplin sensul.

Constantin Frosin (dreapta) la Gaudeamus FOTO Colecţia personală/ibooksquare.ro

O victorie cumva anonimă

Circulă o legendă despre dumneavoastră, Eminescu şi Larousse. Este doar o legendă?

Nu-i tocmai legendă. Acum câţiva ani, le-am scris editorilor „Larousse“ că secţiunea alocată de ei lui Mihai Eminescu este sumară şi inexactă. În două rânduri, menţionau că este un poet popular în România şi cam atât. Iniţial nu mi-au răspuns, însă după o vreme, au recunoscut eroarea şi au îndreptat-o, Mihai Eminescu fiind descris apoi, într-un spaţiu mult mai mare, ca fiind poetul naţional al românilor. Este o victorie, chiar dacă una cumva anonimă.

De ce traduceţi doar din română în franceză?

Mi s-a părut o provocare mai mare să traduc din limba nativă în limba pe care am aprofundat-o. Acesta este adevăratul test al cunoaşterii lingvistice: să te faci înţeles vorbitorilor nativi, tu, străinul. Să ştiţi însă că am tradus şi din franceză în română. Sunt vreo zece cărţi, printre care şi „Mort à crédit“, a lui Céline (n.r. – „Moarte pe credit“, romanul lui Louis-Ferdinand Céline).

A fost supranumit „prinţ al francofoniei“

Cunoscutul profesor italian Giovanni Dotoli spune despre dumneavoastră că sunteţi „prinţ al francofoniei“. De ce?

Profesorul Dotoli, vicepreşedintele Universităţii „Aldo Moro“ din Bari, Italia, a fost cel care m-a propus şi m-a susţinut pentru Premiul „Horace“, pe care l-am obţinut în acest an de la Societatea Poeţilor Francezi. L-am cunoscut întâmplător, la un congres al francofoniei, când m-a întrebat dacă sunt traducătorul român Constantin Frosin sau este doar o coincidenţă de nume. Ştia foarte multe despre lucrările mele. M-a uimit şi sunt onorat că mi-a mărturisit că pe baza traducerilor mele a reuşit să-l înţeleagă pe poetul Ion Barbu, pe care până atunci încercase fără succes să-l tălmăcească în italiană. Este o personalitate imensă în Europa. Să nu uităm că în 2017 profesorul Dotoli a fost la un pas să obţină scaunul 37 din Academia Franceză, lăsat vacant după moartea lui René Girard.

Constantin Frosin şi serie de scriitori francezi, după primirea premiului Horace FOTO colecţia personală

Cum e să fiţi singurul român care deţine şi „Virgile“ şi „Horace“?

Nu poate fi decât onorant. Fiecare dintre aceste premii a mai ajuns la câţiva români extraordinari, cu care nici nu îndrăznesc să mă compar – i-aş aminti aici pe Marin Sorescu şi pe Eugen Simion – iar faptul că eu le am pe amândouă mă obligă. La ce mă obligă? Va trebui să-mi dau seama de aici încolo. Încă nu pot spune.

Apropo de academicianul Eugen Simion. V-a fost coordonator al tezei de doctorat. Cum aţi interacţionat?

Am încercat să merg pe vârfuri – metaforic vorbind – în preajma domniei sale. Deşi nu era simplu, căci domnia sa cerea mereu implicare, argumente, contraargumente, dezbatere asiduuă. Teza mea (n.r. – „Schimbarea limbii nu înseamnă schimbarea scriiturii“) nu a fost una deloc simplă. Nu se mai scrisese despre asta, iar misiunea mea era, practic, să fac un fel de manual universal al traducătorului. Am muncit asiduu, iar în final, academicianul Eugen Simion mi-a spus că este pentru prima oară când dă unei teze de doctoral calificativul maxim. M-a impresionat profund asta.

„În România nu prea se mai citeşte“

S-au scris cărţi despre dumneavoastră. Mi se pare fabulos. Ce sentiment vă încearcă gândindu-vă la asta? 

Până astăzi mi-au fost dedicate trei lucrări, apărute în Franţa şi în francofonie: „Constantin Frosin, un Roumain mondialisé par la Francophonie“, de Valeriu Anghel şi Constanţa Coatu, 2006, „Constantin Frosin, Francophile roumain“, la care au colaborat trei autori: Daniel Aranjo, Jean-Paul Gavard-Perret şi Laurent Fels, în 2007, în coordonarea acestuia din urmă, şi „Ce peu qui est tout“, de Jean-Paul Gavard-Perret, 2009. Nu mai socotesc aici antologiile în care sunt menţionat. Sentimentul care mă încearcă? Este greu de definit. Cred că mi se pare de necrezut. Este complicat să descrii incredibilul.

Constantin Frosin (în stânga) la Gaudeamus FOTO Colecţia personală/ibooksquare.ro

În cel din urmă volum menţionat, Jean-Paul Gavard-Perret spune că aţi marcat consacrarea curentului subrealist în poezie.

Aşa spun criticii, deci probabil că aşa este. Eu îmi permit doar să mă bucur că mi s-a „anexat“ paternitatea acestui concept literar de avangardă.

V-aţi permis „aroganţa“ de a analiza opera unor scriitori români pe care şi-i revendică în mare măsură şi francezii: Emil Cioran, Eugen Ionesco şi Mircea Eliade. A fost complicat?

Am făcut primul pas cu teza de doctorat, unde am încercat să-i surprind pe toţi trei la intersecţia celor două limbi. Mulţi vorbeau până atunci de o dualitate, în sensul că ar fi existat diferenţe majore stilistice, la toţi trei, între scriitura în română şi cea în franceză. Am încercat să demonstrez că nu este deloc aşa şi că schimbarea limbii nu dedublează autorul şi stilul acestuia de a scrie. A stârnit reacţii şi cartea mea „L’Autre Cioran (Cioran lève le masque)“, apărută la editura l’Harmattan, în 2010 , despre care Pierre Brunel (n.r. – unul dintre cei mai cunoscuţi critici francezi, fost profesor la Sorbona), a afirmat, chiar pe coperta a patra a cărţii, citez: „Chestiunea Cioran este o problemă dificilă, cu care e mai bine să eviţi să-ţi arzi degetele. Abordând această chestiune din unghiul limbii, Constantin Frosin pune această problemă într-o perspectivă justă – singura care mă interesează, cea a creaţiei literare“. M-a flatat aprecierea marelui critic.

„O adevărată cultură a denigrării“

De ce nu vă prea cunosc românii? Francezii vă dau premii peste premii, dar la noi e tăcere.

După părerea mea, noi, românii, avem o problemă cu recunoaşterea meritelor cuiva. Ne vine greu să admitem că o persoană face mai mult decât putem noi, ca indivizi. Dacă se întâmplă să apară un articol pozitiv, să primească o distincţie un „şoarece de bibliotecă“, aşa, ca mine, pe lângă cele trei laude vor apărea o mie de sudalme. Înclin să cred că nu este vorba despre invidie, ci este doar o manifestare exagerată a dreptului la opinie. Evident, este banal să spui că un prost este prost. Nu te bagă nimeni în seamă pentru asta. Dar şochezi când spui lucruri nedrepte despre un om care a făcut ceva special. Cred că oamenii vor să şocheze, iar libertatea de exprimare dată de internet a creat o adevărată cultură a denigrării.

Constantin Frosin FOTO Costel Crângan

Dar autorităţile?

Autorităţile au altă treabă decât recunoaşterea meritelor ştiinţifice sau culturale. Uitaţi-vă unde a ajuns cercetarea românească. Nu este o întâmplare. Cercetarea nu aduce voturi. În schimb cercetarea desenează viitorul. Însă cărui politician îi pasă de ceea ce va fi peste un secol, când alegerile sunt azi, la anul sau maximum peste patru ani? În altă ordine de idei, statele se conduc tot mai puţin prin instituţiile proprii. Este tot mai evidentă influenţa unor grupuri de interese supranaţionale.

Am înţeles că aţi fost propus la pensia de merit a Uniunii Scriitorilor. S-a aprobat?

Încă nu. Dar sper să se întâmple asta în curând, dat fiind că am contribnuit şi eu, într-o măsură zic importantă, la dezvoltarea culturii naţionale.

Totuşi, de ce nu prea vă ştiu românii?

Pentru a mă şti, ar trebui să citească. Or în România nu prea se mai citeşte. Nu de azi, de ieri, de ani buni. Am receptat acest regres încă de acum mai bine de două decenii, pe când colaboram strâns cu editura Porto Franco. Era una dintre cele mai importante din România, însă s-a prăbuşit pe fondul scăderii apetenţei pentru carte a românilor. Acum, până şi librăriile de succes se bazează pe altceva decât pe nevoia de lectură.

Detaliaţi „altceva“!

Se mizează pe snobism. A devenit „cool“ să fii văzut în cutare librărie ori în cutare târg de carte. Dacă te văd ceilalţi cumpărând anumite cărţi, fie că le citeşti, fie că nu, eşti etichetat ca fiind parte dintr-un fel de elită. O elită falsă însă, construită după principii publicitare. Eu nu mă aflu printre cei care agreează aceste metode. Asta mă scoate de sub reflectoare. Mă face neinteresant. Am însă satisfacţia că în aria universitară lucrurile sunt altfel. Iar în Franţa sunt cu totul altfel.

„Aş prefera să văd peste tot oameni cu adevărat calificaţi“

Apropo de reflectoare. Nu v-a tentat niciodată politica?

Categoric, nu! Au existat oameni care au gravitat în jurul meu să mă „alipească“ unor partide, însă am refuzat orice astfel de idee. Politica este un joc al compromisurilor. Nu mi se potriveşte, căci eu lucrez cu lucruri palpabile. A traduce o operă dintr-o limbă în alta nu presupune compromis, ci multă rigoare. Flexibilitatea artistică nu este compromis, căci dacă devine compromis, traducerea este ratată. Nici cercetarea filologică nu este negociabilă conjuctural. La fel cum nici creaţia literară nu înseamnă echivoc. Prefer lumea mea cu foarte puţine reflectoare, dar cu multe principii luminoase.

E bine sau rău ceea se întâmplă acum în România

N-aş spune că sunt calificat să răspund la această întrebare. Personal, aş prefera să văd peste tot oameni cu adevărat calificaţi. Şi la fabrica de caiete, şi la cârciumă, şi la Guvern, şi la catedră. O diplomă nu înseamnă decât jumătate dintr-o calificare. Cealaltă jumătate înseamnă să înveţi meseria aceea cu adevărat. Şi să o faci cu pasiune şi responsabilitate.

Constantin Frosin FOTO Costel Crângan

Dar pe românii din Franţa cum îi vedeţi?

Am cunoscut câţiva. Destul de mulţi aş spune. Românii au succes în Franţa în tot ceea ce fac. Însă am senzaţia că încep să se înmoaie, să-şi piardă licărirea aceea care-i face speciali.

Cum adică?

Confortul occidental adoarme, după un timp, dorinţa românilor de a face lucrurile să meargă aproape de perfecţiune. Dorinţa asta ne-a făcut diferiţi, iar dacă o pierdem în favoarea confortului, a proverbialului „dolce far niente“, pierdem ceea ce am câştigat în ochii străinilor. Problema noastră este că deocamdată nu ştim să valorificăm în sens pozitiv tihna dată de un nivel de trai bun. Ne anesteziază. Şi e păcat de noi.

V-a tentat vreodată să vă stabiliţi în Franţa?

Nu. Mi se pare colosal să fiu român.

CV - Profesor universitar, traducător, poet şi prozator

Numele: Constantin Frosin
Data şi locul naşterii: 12 octombrie 1952, Herăstrău, judeţul Vrancea
Starea civilă: căsătorit

Studiile şi cariera:

În 1976 a absolvit Facultatea de Limbi romanice, clasice şi orientale a Universităţii Bucureşti, secţia franceză-italiană. Doctor în filologie (2000), cu lucrarea „Schimbarea limbii nu înseamnă schimbarea scriiturii” (coordonator academicianul Eugen Simion). Profesor la Universitatea „Danubius“ din Galaţi, decan al Facultăţii de Comunicare.

Este membru al aproape 100 de organizaţii, dintre care amintim: Uniunea Scriitorilor din România (USR), Asociaţia Autorilor şi Poeţilor din Franţa (AAPF), PEN Club Internaţional, Academia Fracophone, Academia Internatională Lutetia, Asociaţia Internaţională a Scriitorilor de Expresie Franceză (ADELF).

Este preşedinte de onoare al Asociaţiei Traducătorilor din România, Cavaler al Ordinului „Arts et Lettres“ (Franţa), Ofiţer al Ordinului Palmes Academique (Franţa), Cavaler al Ordinul „Meritul Cultural Român“. Câştigător al titlul de „Best Scientist of the World 2014“, în domeniul Filologie, acordat de Universitatea din Cambridge. Câştigător al premiilor „Virgile“ (2003) şi „Horace” (2018).

Are peste 200 de lucrări traduse din română în franceză, cele mai multe dintre ele opere ale literaturii române, publicate de edituri prestigioase din Franţa. A scris 40 de cărţi, de la cercetări lingvistice şi până la poezie, publicate în română şi în franceză. Este inclus în circa 40 de antologii naţionale şi europene, a fost publicat în peste 600 de reviste francofone.

Locuieşte în: Galaţi, România